Entuziasm record la Gala Comunității Galați

Entuziasm record la Gala Comunității Galați
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

S-au încheiat înscrierile și au început voturile pentru favoriții înscriși la Gala Comunității Galați.

Dorința arzătoare a gălățenilor de a participa a dat însă peste cap sistemul de e-mail, înregistrându-se peste 4.000 de voturi într-o singură zi.

„O parte dintre mesajele de confirmare au rămas blocate pe drum, nu pentru că am vrut, ci pentru că entuziasmul vostru a fost peste orice scenariu tehnic”, a transmis Fundația Comunitară Galați, organizatoarea galei, pe rețelele de socializare.

Echipa lucrează deja pentru a remedia situația și pentru a reporni trimiterea automată a confirmărilor. „Până atunci, e clar un lucru: comunitatea gălățeană s-a activat serios. Mulțumim pentru răbdare, valul de energie și voturile care arată, din nou, că binele chiar prinde viteză la Galați”, a conchis fundația.

Gala Comunității Gălățene este o ceremonie care aduce în prim-plan oamenii, inițiativele, ONG-urile și companiile care transformă orașul prin implicare civică.

Citit 1314 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Noiembrie 2025 12:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.