Un magistrat thailandez a ajuns la spital după ce s-a împuşcat în piept, în tribunal, imediat după ce a achitat cinci suspecţi musulmani şi a criticat sistemul judiciar într-un discurs transmis pe Facebook Live. Kanakorn Pianchana, judecător la tribunalul din Yala, oraş din sudul Thailandei şi capitală a provinciei majoritar musulmane cu acelaşi nume, teatru al rebeliunii separatiste, a pronunţat verdictul într-un proces în care cei cinci suspecţi erau judecaţi pentru omor. El i-a achitat pe acuzaţi, apoi a ţinut o pledoarie pentru un sistem judiciar mai corect, a scos un pistol şi a tras.
Un judecător s-a împuşcat, în tribunal Scris de Cristinel Luca

