Asasinul lui Robert Kennedy rămâne în închisoare

Asasinul lui Robert Kennedy rămâne în închisoare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

O nouă cerere de eliberare condiţionată a lui Sirhan Bishara Sirhan, asasinul lui Robert Kennedy în 1968, a fost respinsă miercuri de o comisie specializată din California, transmite AFP. În vârstă de 78 de ani, Sirhan este încarcerat de peste 50 de ani, în pofida îndoielilor ce înconjoară responsabilitatea sa în acest asasinat care a bulversat profund viaţa politică americană. Lui Sirhan i s-a respins astfel o nouă cerere, după numeroase solicitări în acest sens. În august 2021, o comisie a dat undă verde eliberării sale, dar guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, s-a opus acestei decizii în ianuarie anul următor.

Sirhan a fost declarat vinovat la 17 aprilie 1969 de uciderea senatorului de New York, fratele mai mic al lui John Fitzgerald Kennedy, şi el asasinat. Robert "Bobby" Kennedy se afla în campanie pentru a obţine învestitura democrată în vederea alegerilor prezidenţiale, când a fost împuşcat la Hotelul "Ambassador" din Los Angeles.

Mai întâi condamnat la moarte, Sirhan şi-a văzut sentinţa comutată în închisoare pe viaţă în 1972. Îndoielile cu privire la vinovăţia lui Sirhan rămân în discuţie, încă de la procesul său. Audierea a dezvăluit că Bobby Kennedy a fost atins de un glonţ în spatele urechii drepte, tras de la mică distanţă, dar Sirhan se afla în faţa sa, potrivit unor martori. Mai târziu, a apărut şi informaţia că în noaptea dramei au fost trase 13 focuri de armă, iar arma lui Sirhan avea o capacitate de numai opt cartuşe.

Citit 696 ori Ultima modificare Joi, 02 Martie 2023 17:02

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.