Bulgaria și-a făcut academie pentru ciobani

Bulgaria și-a făcut academie pentru ciobani
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Prima academie pentru ciobani din Bulgaria, Po Todorovi Koshari, şi-a deschis porţile în apropiere de satul Vlahi (sud-vestul Bulgariei), au anunţat organizatorii, citați de Hotnews. Academia intenţionează să reunească oameni care doresc să devină păstori, să restabilească practicile tradiţionale uitate şi să prezerve rase autohtone de animale, transmite BTA, via Agerpres.

Fiecare dintre cele patru sezoane de pregătire la academie prevede o introducere în istoria raselor autohtone din Bulgaria, construirea ţarcurilor, păşunatul şi mulsul animalelor, curăţarea păşunilor şi învăţarea practicilor tradiţionale de creştere a animalelor. Peste 20 de viitori ciobani şi opt copii participă la primul sezon de pregătire şi se implică activ în creşterea unei turme mixte de două rase autohtone - oaia Karakachan şi capra de munte cu păr lung.

Iniţiatorii academiei intenţionează, de asemenea, să stabilească o practică de prezervare a raselor autohtone, pe care le descriu drept un tezaur naţional viu. Reprezentanţii actuali ai acestor rase poartă trăsăturile predecesorilor lor sălbatici, păstrând în mod natural calităţile şi caracteristicile cele mai valoroase ale acestora. După cum au dovedit, ele nu doar că supravieţuiesc în condiţii dificile, ci şi oferă hrană valoroasă oamenilor.

Rasele autohtone de animale din Bulgaria sunt în prezent rare şi dispar din ţară, fiind din ce în ce mai puţini fermieri care le cresc. Oaia Karakachan, care a fost crescută în Bulgaria încă de pe vremea tracilor, este rezistentă la condiţii climatice dure, la boli şi la infecţii şi are o imunitate puternică. Alături de capra de munte cu păr lung, ea joacă un rol important în menţinerea echilibrului ecosistemelor din regiunile muntoase ale ţării.

Cu toate acestea, rasele autohtone din Bulgaria sunt rare şi dispar, din ce în ce mai puţini fermieri crescându-le.

Citit 805 ori Ultima modificare Duminică, 13 August 2023 16:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.