Certificat de competență profesională fals

Certificat de competență profesională fals
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Oancea efectuează cercetări, după ce un cetățean ucrainean a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals.

Astfel, pe 11 februarie a.c., în jurul orei 11,00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un cetățean ucrainean, de 45 de ani, la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un camion și o remorcă, vehiculele fiind înmatriculate în Ucraina. 

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat, pe lângă documentele de identitate, și un certificat de competență profesională pentru transportul internațional de mărfuri, cu însemnele autorităţilor din Ucraina, eliberat în luna septembrie a anului 2022.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competență prezentat la control, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals. Astfel, oamenii legii de la frontieră fac acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citit 2612 ori Ultima modificare Luni, 12 Februarie 2024 17:29

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.