Atac fără precedent împotriva Israelului

Atac fără precedent împotriva Israelului
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Şeful forţelor armate iraniene a afirmat că atacul masiv din timpul nopţii de sâmbătă spre duminică împotriva Israelului "şi-a atins toate obiectivele", precizând totodată că niciun centru urban sau economic nu a fost vizat de dronele şi rachetele iraniene, informează AFP.

"Operaţiunea «Promisiune onestă» a fost întreprinsă cu succes între sâmbătă seara şi această dimineaţă şi şi-a atins toate obiectivele", a declarat la televiziune generalul Mohammad Bagheri, notează Agerpres. El a afirmat că cele două ţinte principale au fost "centrul de informaţii care le-a furnizat sioniştilor informaţiile necesare" pentru atacul ce a distrus la 1 aprilie consulatul iranian de la Damasc, precum şi "baza aeriană de la Nevatim, de unde au decolat avioanele F-35" care au bombardat consulatul. "Aceste două centre au fost puternic avariate şi scoase din funcţiune", a dat el asigurări.

"Nu avem nicio intenţie de a ne continua această operaţiune, însă dacă regimul sionist întreprinde o acţiune împotriva Republicii Islamice Iran, fie pe teritoriul nostru sau în centrele care ne aparţin în Siria sau în altă parte, următoarea noastră operaţiune va fi mult mai importantă decât aceasta", a atenţionat militarul iranian.

Generalul Bagheri a anunţat, de asemenea, că autorităţile iraniene "au trimis un mesaj SUA, avertizând că, dacă vor coopera cu Israelul pentru eventualele lor acţiuni viitoare, bazele lor nu vor mai fi sigure". Acest mesaj a fost transmis prin Ambasada Elveţiei, care reprezintă interesele americane în Iran, în absenţa unor relaţii diplomatice între cele două ţări.

Într-un interviu pentru televiziunea de stat, comandantul Gardienilor Revoluţiei, Hossein Salami, a precizat că operaţiunea întreprinsă în timpul nopţii "ar fi putut fi de o anvergură mai mare". "Am limitat această operaţiune la serviciile pe care regimul sionist le-a folosit pentru a ataca ambasada noastră" în Siria. Atacul asupra consulatului a ucis şapte membri ai Gardienilor Revoluţiei, dintre care doi de rang înalt.

Israelul ar fi doborât "peste 300 de drone și rachete" iraniene

Armata israeliană a declarat că au fost doborâte "peste 300 de drone și rachete" în timpul nopții, cu sprijinul SUA. Armata a precizat că Israelul a "colaborat strâns" și cu Marea Britanie și Franța, dar nu a oferit mai multe detalii.

"Din cele peste 120 de rachete balistice, un număr foarte mic a pătruns pe teritoriul israelian, în timp ce restul rachetelor au fost interceptate. Acest număr mic a căzut la o bază a forțelor aeriene din Nevatim și a provocat pagube minore la infrastructură", a transmis un purtător de cuvânt al forțelor armate israeliene.

Conform unor surse din domeniul apărării citate de The Guardian, avioanele britanice Typhoon ale Royal Air Force au fost implicate în doborârea unor drone iraniene deasupra Siriei și Irakului.

O bază aeriană din sudul Israelului a fost lovită de rachete, dar daunele au fost minore, a declarat armata israeliană, care a publicat și un clip video prin care susține că baza este operațională. Imaginile nu au fost verificate independent.

Avertismentul premierului iordanian

Premierul Iordaniei, Bisher Khasawneh, a declarat, duminică, că orice escaladare în regiune ar duce la "căi periculoase" și a afirmat că este necesar să se reducă escaladarea din partea tuturor părților, relatează Reuters. În remarcile adresate cabinetului, Khasawneh a declarat că forțele armate ale țării vor face față oricărei încercări a oricărei părți care încearcă să pună în pericol securitatea regatului.

Apărarea aeriană a aliatului de nădejde al SUA a interceptat și doborât zeci de drone și rachete iraniene care au survolat spațiul aerian al țării în direcția unor ținte israeliene, au declarat surse de securitate.

Israelul își cântărește cu atenție răspunsul

După atacul fără precedent al Iranului asupra teritoriului său, Israelul îşi cântăreşte cu atenţie acţiunile, a declarat ministrul israelian de Externe Israel Katz, într-un interviu pentru postul de radio al armatei israeliene, informează duminică dpa. "Am spus: dacă Iranul atacă Israelul, noi vom ataca Iranul. Şi această afirmaţie este încă valabilă", a spus Katz. El a adăugat că problema unui posibil răspuns al Israelului va fi discutată într-un cadru adecvat sub preşedinţia prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu. Katz şi-a exprimat încrederea că decizii adecvate şi corecte vor fi luate atunci.

Postul israelian de televiziune Channel 12 şi alte media au anunţat că guvernul israelian se va reuni duminică pentru a discuta despre paşii ce urmează a fi luaţi.

Atacul din noaptea de sâmbătă spre duminică a constituit primul atac direct întreprins vreodată de puterea iraniană împotriva teritoriului israelian, care nu recunoaşte Republica Islamică.

Citit 327 ori Ultima modificare Duminică, 14 Aprilie 2024 15:58

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro