Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că va impune Uniunii Europene (UE) taxe vamale de 50%. Tarifele vor fi impuse de la 1 iunie. Discuțiile cu ei (cu reprezentanții UE - n.r.) nu duc nicăieri, a explicat Trump, într-un mesaj trimis pe rețeaua proprie, Truth Social.
„Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de avantajul Statelor Unite în COMERȚ, a fost foarte dificil de gestionat. Barierele comerciale puternice, taxele pe TVA, penalitățile corporative ridicole, barierele comerciale non-monetare, manipulările monetare, procesele nedrepte și nejustificate împotriva companiilor americane și multe altele au dus la un deficit comercial cu SUA de peste 250.000.000 de dolari pe an, o cifră total inacceptabilă”, a explicat președintele SUA, citat de Mediafax.
Donald Trump a anunțat că tarifele vor intra în vigoare de pe 1 iunie. „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri! Prin urmare, recomand un tarif vamal direct de 50% pentru Uniunea Europeană, începând cu 1 iunie 2025. Nu există niciun tarif dacă produsul este construit sau fabricat în Statele Unite. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni!”, a precizat Donald Trump.
Conform Agerpres, Statele Unite au impus în luna martie, într-o primă etapă, taxe vamale de 25% asupra importurilor de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto, indiferent de țara de origine. Față de aceste taxe, statele UE au aprobat pe 9 aprilie un set de taxe de retorsiune între 10% și 25% asupra unei serii de produse americane diverse, de la motociclete până la soia sau carnea de pasăre.
În a doua etapă, Donald Trump a anunțat pe 2 aprilie taxe vamale constând într-o taxă de bază de 10% pentru toate importurile (cu excepția celor deja taxate cu 25% și a unor excepții ce privesc produsele energetice, semiconductorii etc.), la care, pentru zeci de țări, se adaugă taxe vamale suplimentare în funcție de taxarea de către acestea a importurilor din SUA și de excedentul lor comercial în relațiile cu SUA. Pentru produsele importate din țările UE, taxele vamale percepute de SUA au ajuns astfel la 20%.
Dar Trump a declarat pe 9 aprilie că suspendă pentru 90 de zile taxele vamale suplimentare, așadar cele care depășesc nivelul de bază de 10%, cu excepția celor aplicate Chinei, după ce numeroase țări au solicitat negocieri cu Washingtonul.
În urma acestui anunț, pentru a da o șansă negocierilor comerciale cu SUA, Comisia Europeană a decis imediat la rândul ei să suspende pentru 90 de zile taxele vamale convenite tot pe 9 aprilie de statele UE ca represalii față de taxele vamale de 25% impuse în martie de SUA pentru importurile de oțel, aluminiu, vehicule și componente ale industriei auto, deși aceste taxe aplicate de SUA au rămas în vigoare, cele suspendate de Trump fiind doar celelalte care depășesc nivelul de bază de 10%, adică în cazul UE taxele vamale suplimentate până la 20%.
Amenințările lui Trump au produs rapid efecte pe piețele bursiere europene. Acestea au scăzut brusc, unii indici fiind mai mici chiar și cu aproape 3%. Bursa de la Paris a scăzut cu 2,43% vineri, în jurul orei 14:00, cea de la Frankfurt a coborât cu 2,03%, iar la Milano a fost o scădere cu 2,77%, potrivit Le Figaro.