ONU declară oficial foamete în Gaza

ONU declară oficial foamete în Gaza
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

ONU a declarat oficial vineri foamete în Fâșia Gaza, prima din Orientul Mijlociu, după ce experții săi au avertizat că 500.000 de persoane se află într-o stare „catastrofală”, relatează AFP și Agerpres.

Foametea din Gaza „ar fi putut fi evitată” dacă nu ar fi fost „obstrucționarea sistematică din partea Israelului”, a acuzat la Geneva responsabilul cu coordonarea afacerilor umanitare al Națiunilor Unite, Tom Fletcher. „Această foamete ne va bântui și trebuie să ne bântuie pe toți”, a subliniat el.

ONU și-a atras imediat furia Israelului, care a denunțat un anunț părtinitor „bazat pe minciunile Hamasului”. „Nu există foamete în Gaza”, a transmis Ministerul israelian de Externe.

După luni de avertismente cu privire la o foamete în acest teritoriu devastat de război, Cadrul integrat de clasificare a fazelor securității alimentare (IPC), o agenție a ONU cu sediul la Roma, a confirmat că este în desfășurare o foamete în guvernoratul Gaza (orașul Gaza) și că aceasta ar urma să se extindă și către guvernoratele Deir el-Balah și Khan Younis până la sfârșitul lunii septembrie, scriu sursele citate.

Guvernoratul Gaza reprezintă aproximativ 20% din suprafața Fâșiei Gaza. Dacă se adaugă și cele din Khan Younis (29,5%) și Deir el-Balah (16%), se ajunge la 65,5%, adică aproximativ două treimi din suprafața totală a Fâșiei Gaza, un teritoriu sărac de 365 km pătrați unde se află mai mult de două milioane de palestinieni.

Potrivit experților ONU, peste o jumătate de milion de oameni din Gaza se confruntă cu condiții „catastrofale”, cel mai ridicat nivel de stres alimentar al IPC, caracterizat prin foamete și moarte. Această cifră, bazată pe informații colectate până pe 15 august, ar urma să ajungă la aproape 641.000 până la sfârșitul lui septembrie. Conform IPC, este cea mai gravă deteriorare a situației de la începutul analizelor sale în Fâșia Gaza.

Pentru IPC, o foamete este în curs atunci când sunt reunite trei condiții: cel puțin una din cinci gospodării se confruntă cu o lipsă extremă de alimente, cel puțin unul din trei copii sub cinci ani suferă de malnutriție acută, iar cel puțin două persoane din 10.000 mor de foame în fiecare zi.

Această situație este rezultatul escaladării conflictului din ultimele luni, care a condus la mutări masive de populație combinate cu accesul restricționat la proviziile alimentare, cauzate de Israel.

Israelul, care controlează întregul acces către Gaza, acuză Hamas că fură ajutoarele, lucru pe care aceasta din urmă îl neagă, iar despre organizațiile umanitare spune că nu le distribuie. Însă acestea au afirmat că Israelul impune restricții excesive și că este foarte periculos să distribuie ajutoarele în plin război.

Citit 107 ori Ultima modificare Vineri, 22 August 2025 16:13

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro