Profesorii, mecanicii de tren, farmaciştii şi personalul spitalelor din Franţa au intrat în grevă joi, iar adolescenţii au blocat liceele, în cadrul unei greve generale care vrea să transmită un mesaj de protest faţă de reducerile bugetare iminente, potrivit news.ro.
Autorităţile, care se aşteaptă să iasă pe străzi un milion de manifestanţi, o mobilizare care ar depăşi cu mult mişcarea „Blocăm tot” din 10 septembrie, s-au pregătit pentru o zi de confruntări şi deja făcuseră primele zeci de arestări în orele dimineţii.
Sindicatele cer abandonarea planurilor fiscale ale guvernului anterior, creşterea cheltuielilor pentru serviciile publice, impozite mai mari pentru cei bogaţi şi renunţarea la o schimbare nepopulară care obligă oamenii să lucreze mai mult pentru a ieşi la pensie.
Şcoli şi transporturi perturbate, marşuri masive şi fără îndoială tenative de acţiuni radicale - aşa se conturează a decurge ziua de furie socială în Franţa, pentru a doua oară în opt zile, în încercarea de a impune alte opţiuni bugetare unui prim-ministru abia numit în funcţie - Sébastien Lecornu - şi aflat într-o situaţie delicată.
Ministerul român al Afacerilor Externe a transmis o avertizare în care îi informează pe românii aflaţi în Franţa sau care vor să călătorească în această ţară că sunt preconizate „perturbări semnificative” în transporturi.