Copii înarmați provoacă panică în mari oraşe europene

Copii înarmați provoacă panică în mari oraşe europene
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliția norvegiană anunță miercuri că a arestat trei minori - inclusiv doi băieți în vârstă de 13 ani - după ce au aruncat cu grenade, fără să provoace victime, în centrul capitalei Oslo, relatează AFP și News.ro.

Potrivit anchetatorilor, incidentul pare să fie un episod de „violență la cerere”, în care minorii ar fi acționat din ordinul unor bande criminale. Băieții, care au mai puțin de 15 ani, vârsta responsabilității penale în Norvegia, au fost predați serviciilor sociale.

Potrivit postului TV2, unul dintre suspecți, în vârstă de 13 ani, a primit suma de 30.000 de coroane (peste 2.500 de euro) în schimbul participării sale. „În acest stadiu al anchetei, credem că aruncarea grenadelor viza un local din apropierea locului”, a declarat inspectoarea Grete Lien Metlid, şefa Secției Informațiilor şi Anchetelor.

Norvegia înregistrează o rată a criminalității scăzută, însă a fost afectată în ultimele luni de războiul gangurilor care devastează Suedia vecină. În ambele țări se observă o tendință tot mai mare a mediilor criminale de a recurge la minori, care scapă urmăririi penale din cauza vârstei.

Pe de altă parte, poliţia olandeză a ucis un adolescent în vârstă de 15 ani, într-un restaurant McDonald’s din apropiere de Rotterdam, relatează De Telegraaf. Băiatul a furat o „fatbike” (bicicletă cu pneuri supradimensionate), duminică, amenințând proprietarul cu o armă de foc. La venirea poliției, băiatul s-a refugiat în restaurant, unde a „agitat din nou arma”. Somat de mai multe ori, suspectul a încercat să fugă şi a fost urmărit, într-o cursă care s-a terminat pe terasa restaurantului, unde un poliţist a deschis focul împotriva sa, sub privirile mai multor clienţi şi angajaţi ai restaurantului. Mobilizaţi, salvatorii au încercat să-l reanimeze pe adolescent, în zadar.

Poliţia a anunţat că arma cu care băiatul a ameninţat forţele de ordine este autentică.

Citit 109 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Septembrie 2025 16:26

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro