Iranul stă pe un butoi cu pulbere. Continuă manifestațiile de stradă

Iranul stă pe un butoi cu pulbere. Continuă manifestațiile de stradă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Cel puțin 192 de protestatari au fost uciși în două săptămâni de demonstrații în Iran și peste 2.300 de persoane au fost reținute, a anunțat duminică Iran Human Rights, un ONG cu sediul în Norvegia, relatează AFP și Agerpres. Organizația a avertizat că numărul victimelor ar putea fi mult mai mare, deoarece blocarea internetului în țară de mai multe zile a îngreunat realizarea bilanțului.

Manifestanţii au continuat să iasă în stradă, în Iran, sfidând represiunea tot mai severă din partea autorităţilor împotriva unei mişcări de protest în creştere, relatează The Guardian, citat de News.ro. Oprirea internetului, impusă de autorităţi joi, i-a izolat în mare parte pe protestatari de restul lumii, însă videoclipurile care au reuşit să iasă din ţară arată că mii de oameni au demonstrat în Teheran în noaptea de vineri spre sâmbătă. Aceştia au scandat „Moarte lui Khamenei”, referindu-se la liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, şi „Trăiască şahul”.

Noi proteste au izbucnit sâmbătă seara târziu, oamenii adunându-se într-un cartier din nordul Teheranului, potrivit unui videoclip verificat de AFP. Înregistrările video arată artificii lansate deasupra pieţei Punak din Teheran, în timp ce demonstranţii băteau în oale şi scandau lozinci în sprijinul dinastiei Pahlavi, înlăturată după Revoluţia Islamică din 1979.

Mulţimi de protestatari au mărşăluit şi pe străzile oraşului Mashhad, în timp ce focuri ardeau în jurul lor - un gest de sfidare în oraşul natal al lui Khamenei, care i-a numit pe protestatari „vandali” şi a acuzat SUA că alimentează nemulţumirile.

Sâmbătă seară, președintele american Donald Trump a declarat că SUA sunt „gata să ajute”, în contextul în care protestatarii se confruntă cu o represiune tot mai dură din partea autorităţilor Republicii Islamice. „Iranul priveşte către LIBERTATE, poate ca niciodată până acum. SUA sunt gata să ajute!!!”, a scris Trump, într-o postare pe reţeaua sa socială, Truth Social, fără a oferi detalii suplimentare.

Reza Pahlavi, fiul aflat în exil al fostului şah al Iranului, i-a îndemnat pe protestatari să iasă în stradă sâmbătă şi duminică şi să preia controlul oraşelor lor. Pahlavi, devenit o figură tot mai populară în actualul val de proteste, le-a cerut oamenilor să arboreze steagul „leul şi soarele”, folosit înainte de 1979, în timpul domniei tatălui său. „Scopul nostru nu mai este doar să ieşim în stradă. Scopul este să ne pregătim să preluăm centrele oraşelor şi să le menţinem sub control”, a spus el, promiţând că se va întoarce în Iran în curând.

Citit 279 ori Ultima modificare Duminică, 11 Ianuarie 2026 17:31

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro