Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat duminică reținerea în Dubai și extrădarea bărbatului suspectat că l-a împușcat pe generalul Vladimir Alekseev. Deși Moscova a acuzat oficial Ucraina pentru atacul asupra numărului 2 din GRU, suspectul capturat este cetățean rus, potrivit Reuters, citată de HotNews.
FSB a declarat că suspectul este un cetățean rus pe nume Liubomir Korba. Acesta a fost reținut în Emiratele Arabe Unite și transferat sub escortă autorităților de la Moscova, la scurt timp după atac. Anterior, Rusia a acuzat că tentativa de asasinat a fost un „act terorist” orchestrat de serviciile de informații ucrainene.
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a susținut că atacul a fost conceput special pentru a sabota negocierile de pace aflate în curs. În replică, Ucraina a negat orice implicare în atentatul de la Moscova, conform Reuters.
Vladimir Alekseev, numărul 2 în cadrul GRU (serviciul rus de informații militare), a fost împușcat de mai multe ori vineri, chiar în incinta blocului în care locuia la Moscova. Atacatorul a reușit să fugă imediat de la locul faptei, declanșând o vânătoare internațională.
Incidentul a avut loc într-un moment critic: șeful lui Alekseev, amiralul Igor Kostyukov, conduce în prezent delegația Rusiei în negocierile cu Ucraina de la Abu Dhabi privind aspectele de securitate ale unui potențial acord de pace. Starea generalului Alekseev este în prezent stabilă după intervențiile chirurgicale suferite, potrivit unor surse medicale citate de presa rusă de stat.

