Regatul Unit nu se alătură SUA în războiul împotriva Iranului

Regatul Unit nu se alătură SUA în războiul împotriva Iranului
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Premierul Keir Starmer a reafirmat miercuri că Regatul Unit nu se va alătura oficial războiului pornit de SUA și Israel împotriva Iranului dacă nu există o bază legală și o planificare asupra obiectivelor, transmite agenția EFE, citată de Agerpres. În intervenția sa săptămânală în fața Camerei Comunelor,

Starmer a precizat că poziția sa nu s-a schimbat după cea exprimată sâmbătă, când a respins cererea SUA de a utiliza baze militare britanice pentru a ataca Iranul.

Totuși, duminică, după ce Iranul a răspuns bombardamentelor americano-israeliene prin atacuri cu rachete și drone împotriva bazelor militare americane din Golf, premierul laburist britanic a autorizat utilizarea bazelor britanice pentru atacuri în „scopuri defensive” asupra obiectivelor militare iraniene, justificarea pe care a invocat-o fiind aceea de a proteja cetățenii britanici din zonă.

Premierul Keir Starmer a fost criticat marți de președintele american Donald Trump, care s-a declarat „nemulțumit” de decizia Londrei de a bloca inițial utilizarea bazei militare de pe insula Diego Garcia din Oceanul Indian, decizie care a forțat aeronavele americane „să zboare mult mai multe ore”. Londra „a fost foarte puțin cooperantă” în atacurile împotriva Iranului, a mai reproșat președintele SUA.

Guvernul de la Londra a anunțat marți desfășurarea în Cipru a unui distrugător și a unor elicoptere Wildcat cu capacități anti-dronă pentru a proteja personalul britanic staționat la baza Akrotiri, care a fost atacată luni de o dronă iraniană.

Citit 554 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Martie 2026 17:17

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.