Pastorii creştini s-au adunat joi în Biroul Oval pentru a se ruga pentru preşedintele SUA, Donald Trump, potrivit unui videoclip postat pe reţelele sociale de conturile oficiale ale Casei Albe, care, ca de obicei, au stârnit reacţii polarizante, scrie News.ro.
„Am crezut că este o memă”, comentează un utilizator. Un altul spune că a crezut că este vorba despre un videoclip făcut cu inteligenţă artificială. „Toată lumea a crezut asta! Sunt în Australia, este HILAR!”, îi răspunde un alt utilizator. „Asta nu e satiră, ci ceea ce se întâmplă când oameni minunaţi se adună şi mulţumesc şi cer îndrumare şi grijă de la Dumnezeu”, arată un alt utilizator.
Imaginile surprind un moment de rugăciune colectivă în Biroul Oval, în care lideri religioşi evanghelici şi colaboratori ai lui Donald Trump îşi pun mâinile asupra acestuia, în timp ce preşedintele stă la birou, într-o practică religioasă frecventă în mediile creştine conservatoare şi penticostale din Statele Unite, cunoscută drept „punerea mâinilor”. Lângă preşedinte poate fi văzută Paula White-Cain, care este consilier spiritual al lui Trump şi a organizat adesea rugăciuni la Casa Albă.
Astfel de imagini sunt frecvent folosite pentru a sublinia sprijinul liderilor religioşi pentru un politician sau pentru anumite iniţiative politice. De data aceasta, rugăciunea pare să fie ocazionată de operaţiunea pe care SUA o desfăşoară în Iran, fiind invocat sprijinul lui Dumnezeu pentru trupe şi, evident, pentru Donald Trump.
Operaţiunea americană din Iran, "Epic Fury", care a intrat în a şaptea zi, nu se bucură de prea mare sprijin în rândul americanilor, potrivit sondajelor de opinie.

