Preşedintele regiunii spaniole Valencia, Carlos Mazon, a recunoscut vineri că au existat erori în gestionarea inundaţiilor dramatice de luna trecută şi a prezentat scuzele sale pentru întârzierile în ajutorarea sinistraţilor, relatează AFP, citată de Agerpres. „Nu voi nega (că au existat) erori”, a declarat Mazon, membru al Partidului Popular (PP, de dreapta), într-un discurs în parlamentul regional, menit să explice reacţia sa, foarte criticată, la această criză fără ...