Pentru menținerea județului Galați pe harta roboticii. „Edu Center”, în comuna Vânători

Pentru menținerea județului Galați pe harta roboticii. „Edu Center”, în comuna Vânători
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Recent, a avut loc deschiderea oficială a „Edu Center”, în comuna Vânători, eveniment plin de emoție și bucurie pentru toți cei care au gândit și au pus în practică proiectul.

Centrul a fost creat la inițiativa tinerilor din echipa de robotică RoSophia, a Centrului Județean de Excelență Galați, cu scopul de a sprijini accesul copiilor din mediul rural la activități educaționale în domeniul STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică).

„Edu Center” a fost realizat în cadrul unui proiect finanțat prin Programul Operațional „SESDRU - Structuri de Economie Socială pentru Dezvoltarea Rurală”, derulat de Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună și Asociația Pakiv România.

Potrivit inițiatorilor, proiectul a pornit de la nevoile reale ale comunității educaționale din județul Galați, fiind precedat de zeci de ore de documentare și vizite în școli, unde tinerii din echipa de robotică și mentorii lor au discutat cu elevi și profesori despre dotările și oportunitățile pe care și le doresc în mediul școlar.

Reprezentanții proiectului își propun ca, prin „Edu Center”, cât mai mulți copii să fie atrași către domeniul STEAM, să participe la activități practice și competiții naționale și internaționale, continuând experiența acumulată în cadrul echipelor Sophia Science și RoSophia #21455.

De asemenea, obiectivul pe termen lung este menținerea județului Galați pe harta roboticii, la nivel național și internațional, prin proiecte educaționale constante și implicarea tinerilor în domenii de viitor.

„Avem în continuare visuri mari”, transmit inițiatorii proiectului, care subliniază că acest demers reprezintă doar începutul unei serii mai ample de inițiative educaționale dedicate comunității.

Citit 94 ori Ultima modificare Vineri, 19 Iunie 2026 18:20

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro