UPDATE: Incendiu la Biserica „Sf. Filofteia”. De la ce a pornit totul (FOTO & VIDEO)
Miercuri, 24 Septembrie 2025 12:47 | Publicat în SOCIETATE
				  	UPDATE ORA 16.48: În urma intervenţiei, pompierii au reușit să limiteze extinderea focului, însă mai multe bunuri din biserică au fost afectate de foc și de apa cu care s-a stins incendiul. Pompierii au stabilit că totul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată.
Este panică la Biserica "Sf. Filofteia", din cartierul Micro 20, după ce un incediu a izbucnit în urmă cu puțin timp. La fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje de intervenție, a anun ...				  
			  		  Mai multe școli și un spital din Galați, amenințate prin e-mail
Miercuri, 24 Septembrie 2025 10:00 | Publicat în JURIDIC
				  	Fenomenul amenințărilor cu caracter terorist, prin e-mail, a ajuns și la Galați. Mai multe unități de învățământ și un spital au primit, pe adresele electronice ale institituțiilor, mesaje de ameninare trimise de un utilizator, evident, anonim.
Acesta avertiza că va comite atacuri ce vor viza persoane, inclusiv copii, conținutul mesajelor fiind asemănător cu al celor transmise, la începutul acestei săptămâni, către unități școlare și medicale din mai multe județe ale  ...				  
			  		  Weekend agitat pentru peste 800 de gălățeni sancționați de poliție
Marți, 23 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
				  	A fost agitație mare la sfârșitul săptămânii trecute în Galați, forțele de ordine angrenate în menținerea ordinii publice având de-a face cu sute de situații ilegale, care au implicat sancțiuni.
Majoritatea dintre abaterile la care s-au dedat gălățenii au fost din zona faptelor care au tulburat ordinea și liniștea publică, dar nici participanții la trafic, mai ales șoferii, nu s-au lăsat mai prejos.
”Polițiștii au constatat 861 de fapte care au perturbat ordinea și  ...				  
			  		  Femeie rănită grav de o mașină, pe Faleza Superioară
Luni, 22 Septembrie 2025 10:39 | Publicat în AUTO
				  	Evenimentul rutier s-a produs luni dimineață, în zona unei treceri de pietoni supraînălțate, de la mijlocul Falezei Superioare.
O femeie care traversa artera a fost acroșată de o mașină al cărei șofer nu a observat-o la timp. Femeia a fost luată pe parbrizul mașinii și proiectată pe carosabil, alegându-se cu un traumatism cranian sever.
La fața locului au ajuns echipaje medicale de la SMURD, care i-au acordat primele îngrijiri și au transportat-o la spital, pentru investiga ...				  
			  		  Calendarul zilei. S-a întâmplat pe 21 septembrie
Duminică, 21 Septembrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
				  	1832 - Încetează din viaţă WALTER SCOTT (n. 1771), scriitor britanic.1847 - Inaugurarea primei lucrări moderne de alimentare cu apă a Bucureştilor, Stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă, în care pompele erau acţionate de o maşină cu aburi.1860 - Încetează din viaţă ARTHUR SCHOPENHAUER (n. 1788), filosof german.1864 - Se naşte ELENA VĂCĂRESCU (m. 1947), scriitoare română de expresie franceză.1866 - Se naşte HERBERT GEORGE WELLS (m. 1946), scriitor, sociolog br ...				  
			  		  Calendarul zilei. S-a întâmplat pe 20 septembrie
Sâmbătă, 20 Septembrie 2025 07:00 | Publicat în CALENDAR
				  	1459 - Prima menţiune documentară a cetăţii Bucureştilor, într-un hrisov al lui Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti.1842 - Se naşte JAMES DEWAR (m. 1923), fizician, chimist britanic. A inventat vasul Dewar pentru lichefierea gazelor.1863 - Încetează din viaţă JACOB GRIMM (n. 1785), scriitor german.1866 - Se naşte GEORGE COŞBUC (m. 1918), poet, traducător, membru corespondent al Academiei Române.1934 - Se naşte SOPHIA LOREN, actriţă italiană, laureată cu premii O ...				  
			  		  Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Țiglina 3
Miercuri, 17 Septembrie 2025 15:00 | Publicat în EVENIMENT
				  	O gălățeancă în vârstă de 76 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unei tentative de a traversa strada. S-a întâmplat pe un marcaj pietonal din Țiglina 3, în zona Complexului "Flora", septuagenara ajungând în fața unei mașini imediat ce a pășit pe marcajul pietonal.
A fost acroșată de autoturismul condus de un bărbat de 74 de ani, care nu a observat-o și astfel nu a oprit la timp pentru a evita coliziunea. Femeia s-a ales cu un traumatism la picior.
Poliți ...				  
			  		  
				  	1630 - A fost fondat oraşul Boston, SUA.1787 - A fost adoptată Constituţia SUA [în vigoare şi astăzi], document care proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.1823 - Încetează din viaţă GHEORGHE LAZĂR (n. 1779), întemeietor al învăţământului românesc modern.1871 - Se inaugurează tunelul feroviar Mont Cenis, care leagă Franţa de Italia.1884 - Se naşte GEORGE FOLESCU (m. 1939), bas, unul dintre membrii fondatori ai Operei R ...				  
			  		  UPDATE. Măsuri în cazul fetei bătute și umilite pe stradă. Judecătorii, neîndurători cu bătăușa
Marți, 16 Septembrie 2025 18:00 | Publicat în SOCIETATE
				  	UPDATE ora 17,40: Judecătoria Liești a admis, marți după-amiază, solicitarea Parchetului de a o trimite după gratii pe adolescenta care a bătut și tâlhărit o fată, la Grivița.
Doar tânăra, acuzată de tâlhărie calificată, lovire și alte violențe și amenințare a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți, bărbații alături de care a fost reținută inițial pentru 24 de ore nemaifiind propuși pentru o măsură privativă de libertate.
În fața instanțe ...				  
			  		  Până și mama reformatorilor a fost gravidă
Marți, 16 Septembrie 2025 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
				  	* M-am tot întrebat, în ultima și penultima vreme: cum se face că există români care trăiesc cu deplina convingere că tăierile lui Bolojan sunt reforme? Înțeleg să nădăjduiești, să speri, dar de ce să fii convins că alea-s reforme?! Nu de alta, dar eu nu cunosc nicio ispravă de-ale lui Ilie Bolojan care să poată fi bănuită c-ar redresa ceva, că poate reduce renumitul și clamatul deficit sau că poate relansa economia țării. Dar poate că e primul premier din istoria Ro ...				  
			  		  
 
					 
					     
					     
					     
					     
					     
					    
