Sinéad O'Connor (1966-2023). Artista care a pus Irlanda pe harta muzicii de cinci stele
Sâmbătă, 26 Iulie 2025 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Cântăreața, textiera și militanta civică irlandeză Sinéad O'Connor s-a născut pe 8 decembrie 1966, la Glenageary.
Albumul său de debut, ”The Lion and the Cobra”, a fost lansat în 1987, poziționându-se în topurile internaționale. Al doilea album de studio, ”I Do Not Want What I Haven't Got” (1990), a primit recenzii strălucitoare la lansare și a devenit cel mai mare succes al ei, vânzându-se în peste șapte milioane de exemplare și aducându-i un Premiu Grammy.
S ...
Medic, psiholog și psihiatru elvețian, Carl Jung s-a născut pe 26 iulie 1875, la Keswil, cantonul Thurgau.
A studiat Medicina generală și Psihiatria la Universitatea din Basel, a fost profesor la Facultatea de Medicină din Zurich, medic-șef la Clinica psihiatrică universitară Burgholzli. Universitatea Harvard i-a acordat, în 1936, pentru munca sa de cercetare în psihologie, titlul de cel mai important și eminent om de știință în viață.
Concentrat în jurul studiului psihoter ...
FOTE. Badmintonul ”tricolor” și-a încheiat misiunea la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), desfășurat pe parcursul acestei săptămâni în Macedonia de Nord. Joi s-a disputat meciul de dublu mixt în care Irina Gherasim (Galați) și Maxim Iacob (Brașov) au fost învinşi, scor 1-2, de un cuplu din Olanda. La simplu, gălățeanca a susținut patru meciuri, încheiate cu trei victorii și o înfrângere.
ARTE MARȚIALE. În Capitală au avut loc întrecerile Campionatu ...
Poza zilei. Educația prin mișcare și exemplul personal
Vineri, 25 Iulie 2025 15:00 | Publicat în Regional
Într-o dimineață liniștită, într-un colț de parc, o imagine te oprește din mers: trei fetițe fac flotări, sprijinite de o bancă. Nu sunt înscrise într-un club sportiv, ci, pur și simplu un tată iese cu ele la mișcare, atunci când are timp. Le întreb ce fac, iar ele îmi răspund zâmbind: „Ne antrenăm!”. Un gest simplu, dar care spune mult despre educația adevărată - transmisă prin exemplu, nu prin vorbe.
Un studiu realizat în China confirmă acest lucru: comportamen ...
* "Cupa Valentin Ioviță" este o competiție pe care o va organiza Asociația Județeană de Fotbal Galați, în colaborare cu SC Otelul. Este un omagiu adus fostului fotbalist, dispărut acum un an, mult prea de timpuriu. Competiția va demara marți, 5 august şi va fi destinată copiilor Under 13 și Under 14. Meciurile vor fi găzduite de terenurile de la Stadionul "Oțelul". De asemenea, tot ca omagiu pentru fostul fotbalist, se va organiza și "Memorialul Vali Ioviță", ediția I, turneu ...
Oțelul - Dinamo, primul test cu adversar de play-off
Duminică, 27 Iulie 2025 11:00 | Publicat în SPORT
Gruparea gălățeană are de disputat prima partidă cu grad ridicat de dificultate din acest sezon, prin prisma adversarului - conform clasării acestuia în faza de play-off a campionatului anterior.
Jocul Oțelului de până acum n-a oferit motive de încredere pentru fanii gălățeni că echipa se află pe drumul cel bun, iar un meci cu Dinamo ar fi putut însemna reale motive de îngrijorare. Însă nici bucureștenii nu traversează o formă prea grozavă în acest start de sezon, după ...
* Manipulare. Să mă ierte Dumnezeu, dar în topul subiectelor cu care emisiunile mondene joacă un macabru „bambilici” se află decesul lui Viorel Lis. Staţi liniştiţi, la ora la care scriu e viu şi nevătămat! Numai că folosirea ca momeală a unor informaţii funeste legate de Viorel Lis nu poate rămâne nepedepsită. S-a întâmplat acum câteva zile, când Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cu o somaţie publică postul Antena Stars, care a manipulat o ştire î ...
Sâmbătă, 26 iulie, radarele Poliției Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Nicolae Bălcescu, Macului și Calea Smârdan. În județ, șoferii prezenți pe șosele vor fi monitorizați pe DJ 251 în comunele Smârdan și Pechea, iar pe DN 25, la Ivești și Barcea. Pe DN 26, radare se vor afla la Tulucești și Șivița, iar pe DE 581, o autospecială va fi prezentă Priponești.
Duminică, 27 iulie, radarele vor fi amplasate, în municipiul Galați, pe străzile Cl ...
Ce ne rezervă astrele în acest sfârșit de săptămână
Sâmbătă, 26 Iulie 2025 00:00 | Publicat în HOROSCOP
LeuEşti în centrul atenției, iar creativitatea este la cote maxime, inspirându-i pe cei din jur.FecioarăApar oportunități de organizare, permițându-ți să rezolvi sarcini restante.BalanțăRelațiile sunt în prim-plan, iar o abordare echilibrată te va ajuta să menții armonia în interacțiuni.ScorpionAi o putere de transformare remarcabilă, iar ziua este propice pentru a lăsa în urmă obiceiuri vechi.SăgetătorDorința de aventură și explorare este puternică, așa că planif ...
1759 - Încetează din viață PIERRE LOUIS MAUPERTUIS (n. 1698), matematician, filosof și intelectual francez.1824 - Se naşte ALEXANDRE DUMAS - fiul (m. 1895), scriitor francez.1835 - Se naşte GIOSUE CARDUCCI (m. 1907), scriitor italian, laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1906).1841- Încetează din viaţă M. L. LERMONTOV (n. 1814), scriitor rus.1844 - Încetează din viaţă JOHN DALTON (n. 1766), chimist, fizician britanic. A explicat modul în care se combină între ele ...