Vietnam și Rusia au semnat marți un acord în domeniul energiei nucleare și mai multe alte înțelegeri de cooperare, în cursul unei vizite la Hanoi a prim-ministrului rus Mihail Mișustin, informează Reuters.Rosatom, compania de stat pentru energie atomică a Rusiei, și compania de energie electrică de stat din Vietnam, EVN, au convenit să intensifice cooperarea în sectorul nuclear, potrivit unui document comun, care nu oferă însă alte detalii. Vietnamul, condus de comuniști și ca ...
Mai deloc, dacă ar fi să judecăm după felul în care sunt făcute legile, în așa manieră încât cel care fură un ou din avutul public să fie rapid încartiruit, foit, anchetat și judecat, iar cei care bagă mâna până la umăr se descurcă, cu Justiția la degetul mic.Cu ani în urmă, atentatul la avutul public, că erau bani sau alte bunuri, era aspru înfierat, iar cei care îl comiteau erau dați ca exemple vizibile și profund negative, să fie învățătură de minte. Avutul ...
Vizită istorică a lui Joe Biden în Vietnam
Duminică, 10 Septembrie 2023 18:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedintele american Joe Biden a ajuns duminică după-amiază la Hanoi, în efortul de a întări relaţiile bilaterale şi pentru a contracara influenţa chineză în creştere în regiune, relatează dpa şi AFP. Vizita lui Biden vine la aproape 50 de ani de la încheierea războiului dintre Vietnamul de Nord, susţinut de sovietici, şi regimul susţinut de SUA din Vietnamul de Sud. „Timp de decenii, SUA şi Vietnam au lucrat pentru a depăşi o moştenire comună dureroasă a războiulu ...
Foști miniștri și diplomați, condamnați pentru corupție
Vineri, 28 Iulie 2023 19:11 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Un tribunal vietnamez a încarcerat vineri 54 de persoane, printre care un fost ministru adjunct de Externe și mai mulți diplomați de rang înalt, într-unul dintre cele mai mari cazuri de corupție din țară, anunță presa de stat, potrivit Reuters. Persoanele judecate au fost găsite vinovate de participarea la o schemă prin care diplomați și companii au luat bani de la cetățeni vietnamezi din străinătate care doreau să se întoarcă în țară cu „zboruri de salvare" în timpul ...