Noaptea, îţi dau senzaţia că eşti într-un cătun, latră, scheaună, numai traficul şi maşinile care îţi trec pe stradă, chiar şi la ore târzii, îţi aduc aminte că locuieşti la oraş. De atâţia ani, ne-am obişnuit. Îi vezi, îi eviţi sau încerci să vorbeşti cu ei. Când sunt în haită paralizezi sau, dacă eşti iubitor de câini, te gândeşti în continuare că nu au nicio treabă cu tine, ba chiar s-ar putea să te conducă până acasă. Înjuri când calci în excrementele lor, dar aici concurenţa e acerbă, că multe provin de la cei cu stăpân. Înjuri sau/şi plângi când te muşcă şi ajungi să îţi faci vaccinul antitetanos. Convieţuim, într-o oarecare măsură. Însă e clar că nimeni nu îi vrea pe stradă, iubitorii de câini i-ar vrea probabil în siguranţă, iar ceilalţi vor ca ei înşişi să fie în siguranţă, departe de disconfortul creat de patrupedele fără nicio vină.
De-a lungul timpului, s-a tot vorbit de sterilizare, noi padocuri, eutanasiere, dar, cu toate astea, parcă niciodată nu am avut atâţia câini pe străzi ca acum.
Numai în 2009, s-ar fi adunat 7.500 de maidanezi de pe străzi, potrivit datelor oficiale de la acea vreme. Primarul Dumitru Nicolae promitea, în 2010, că va înfiinţa de cabinete veterinare pentru sterilizarea câinilor fără stăpân şi construirea unui nou padoc. S-ar fi şi făcut sterilizare.
În 2011, primarul Dumitru Nicolae revenea cu declaraţii cum că va face puncte de sterilizare a animalelor fără stăpân şi că în 2010 au fost strânşi alţi 7.000 de câini. Mai mult, un ONG internaţional (Vier Pfoten) a finanţat mai multe campanii de sterilizare a câinilor în Galaţi, însă totul a fost cam degeaba, pentru că nu s-a menţinut constant efortul de sterilizare. În 2013, s-a mai construit, în sfârşit, un padoc, dar tot nu încăpeau cei peste 10.000, ba chiar 16.000 de maidanezi, număr vehiculat de Ecosal, Direcţia Sanitar-Veterinară. De încăput, nu încap nici acum. În Galaţi sunt şapte padocuri, numărându-le şi pe cele private. Adopţiile merg greu. Anual, sunt adoptaţi doar în jur de 400-500 dintre câinii fără stăpân. Anul trecut au fost gândite două proiecte care, dacă ar fi fost aplicate, ar fi trebuit să aibă ca efect reducerea numărului de maidanezi. Cu toate acestea, nu a mai fost aplicat niciunul. Vorbesc de sterilizarea câinilor de rasă comună cu stăpân şi de cel al eutanasierii maidanezilor neadoptaţi. Suspendarea normelor de aplicare a legii care prevedea eutanasierea a lăsat în aer povestea. Acum, municipalitatea pregăteşte un nou regulament.
Se tot vorbeşte de proiecte, de sterilizări, de padocuri, dar o soluţie reală nu este găsită niciodată. Nu se întâmplă nimic. Câinii sunt tot acolo, pe străzi. Cred că municipalitatea trebuie să ia o decizie, odată pentru totdeauna, oricare ar fi ea, şi să spună că va face asta sau cealaltă şi chiar să facă ceva, să nu se mai împiedice de una sau de alta, de unul sau de altul. Problema asta a fost moştenită de la o administraţie la alta, la fel ca gropzilla, fără ca niciuna să ia o atitudine reală.
Cineva trebuie să facă ceva, pur şi simplu, altfel nu rămâne din toată zbaterea noastră decât un urlet de câine la lună.
