Galaţiul a fiert zilele acestea, după ce doi băieţei care nu reuşiseră încă prea bine să desluşească tabla înmulţirii au sfârşit cu creierii sfărâmaţi de nebunia unui pseudo-şofer. O fracţiune de secundă a fost butonul roşu care a declanşat o întreagă tragedie, dincolo de ceea ce s-a întâmplat acolo, pe strada din Folteşti: tragedia socială, psihicul colectiv, tragedia legislativă şi de sistem, oricare dintre ele permiţând repetarea la infinit a dramelor pe şoselele noastre. Nebunii din trafic apar şi rezistă fără a putea a fi opriţi, cu adevărat, de nimic. Şoferi inconştienţi, ca acel tânăr ucigaş şi fugar, Ivanciu, sunt cu sutele în Galaţi. Adică nepăsători, posibil cu antecedente, posibil fără carnet, posibil cu aplecare spre consumul de alcool. În cazul lor, orice ar comite în trafic, noţiunea de „culpă” devine o inepţie, pentru că ei cu intenţie îmbracă haina de pericol public.
Greşeala nu are ce căuta în catalogarea nenorocirilor precum cea pe care Ivanciu a provocat-o, după care a fugit, aşa cum nu a avut nicio legătură nici cu isprava lui Machena, ucigaş pe şoseaua de la Schela, sau cu a lui Costel Stănescu, care a spulberat două fetiţe la Lieşti, acum doi ani. Toţi au fugit. De frică, de şmecherie, de groază. Cum, necum, mai devreme sau mai târziu, în circumstanţe mai mult sau mai puţin ciudate, drumurile ultimilor doi, Machena şi Stănescu, s-au înfundat după gratii. Ivanciu a luat două vieţi şi şi-a pus pe urme toate forţele din Galaţi. Posibil, prea târziu. De ce să vânezi un criminal pe care legea îl consideră ucigaş din culpă, când tot legea ar fi trebuit să fie destul de aspră cât să permită altor mecanisme să-l pună cu botul pe labe? Bunăoară, condusul fără permis, faptă de care Ivanciu a mai fost acuzat în iunie, ar putea fi considerat un pericol social ridicat, pentru care un mandat de arestare să se dea fără prea mare chin. Sau, bunăoară, tamponările, despre care se aude prin târg că ar fi fost „specialitatea” lui Ivanciu în ultima vreme, să nu mai fie chiar atât de uşor de rezolvat amiabil. Dacă ar fi trecut şi pe la Poliţie, poate isprăvile celui ce avea să ucidă în trafic nu ar mai fi fost tratate cu atâta clemenţă, el ar fi ajuns după gratii şi două vieţi ar fi fost salvate.
Sau poate legea ar putea fi lucrată în aşa fel încât pedepsele pentru uciderea pe drumurile publice să nu mai fie atât de jalnice. Cel puţin de la cazul Huidu încoace, cu greu se mai dă puşcărie serioasă dacă omori un om sau chiar mai mulţi în trafic, cu toate consecinţele agravante, de genul lipsa permisului, viteză sau alcool. Venind mai aproape, în Galaţi, repunem pe tapet cazul lui Costel Stănescu de la Lieşti, care a fugit de furiile unui clan ţigănesc după ce a ucis o fetiţă şi a rănit-o grav pe alta, în timp ce conducea beat. Care a fost măsura gravităţii faptei? Patru ani şi un pic daţi de Curtea de Apel cu indulgenţă, din care şoferul ucigaş executase deja vreo pătrime în regim de arest. Cam asta-i treaba cu tragedia, care se prelungeşte cu mult peste sângele vărsat pe asfalt din pricina vreunui nebun la volan. Infractorii trebuie speriaţi cu legi aplicabile, altfel s-ar putea ca noile drepturi ale poliţiştilor de a trage cu arma, feriţi fiind de pericolul de a mai fi daţi în judecată, să fie unica soluţie care să ne mai scape de „nebunii” de la orice colţ.
