ANCHETĂ a Avocatului Poporului privind MAIDANEZII lui Bacalbaşa

ANCHETĂ a Avocatului Poporului privind MAIDANEZII lui Bacalbaşa
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Autorităţile au încălcat, cu bună ştiinţă, dreptul la viaţă, precum şi drepturile oamenilor la integritate fizică şi psihică, prevăzute de Constituţia României


Cazul Elenei Mocănaşu, o mamă în vârstă de 36 de ani, atacată şi muşcată de maidanezi în Grădina Botanică din Galaţi, prezentat în exclusivitate de „Viaţa liberă”, după o serie întreagă de articole în care atrăgeam atenţia cu privire la pericolul pe care îl reprezintă câinii fără stăpân din incinta Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, a ajuns şi în vizorul Avocatului Poporului.

Instituţia a demarat o anchetă la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” (CMSNG), subordonat Consiliului Judeţului, iar concluziile verificărilor nu fac deloc cinste autorităţilor gălăţene. Reprezentanţii Avocatului Poporului au constatat, după o serie întreagă de verificări, că „au existat şi există carenţe în respectarea articolului 22 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică a persoanelor” şi au recomandat managerului CMSNG, Mădălin Şerban, să acţioneze „cu celeritate în situaţia existenţei câinilor fără stăpân, care pun în pericol siguranţa vizitatorilor”, să împrejmuiască aşa cum se cuvine spaţiul şi să suplimenteze numărul de camere video din Grădină.

Cum a pornit ancheta

Instituţia, al cărui scop este apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice, a fost sesizată de mama Elenei Mocănaşu, care a descris clipele de groază prin care a trecut fiica sa, chiar în unul dintre locurile de promenadă şi relaxare preferate de gălăţeni. Din păcate, atacul maidanezilor nu a fost surprins de camerele video amplasate în Grădină, ceea ce a făcut ca reprezentanţii Avocatului Poporului să nu poată confirma că nefericitul incident s-a produs în Grădina Botanică.

Citeşte şi: Femeie ATACATĂ şi MUŞCATĂ de maidanezi în GRĂDINA BOTANICĂ

Totuşi, în perioada anchetei a fost admis un lucru extrem de important, faptul că cele câteva camere nu acoperă întreaga zonă şi că există mai multe porţiuni nesupravegheate, acesta fiind de altfel şi motivul pentru care Avocatul Poporului a solicitat întărirea sistemului de supraveghere prin suplimentarea numărului de camere.

Totodată, reprezentanţii instituţiei au pus în vedere conducerii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii să asigure de urgenţă împrejmuirea Grădinii Botanice, astfel încât câinii fără stăpân să nu mai poate pătrunde în incinta acesteia.

Dragostea de patrupede, mai presus de siguranţa oamenilor

Vă reamintim că Elena Mocănaşu a trecut prin adevărate clipe de groază în Grădina Botanică, după ce a fost atacată şi muşcată de mai mulţi maidanezi agresivi. Tânăra pleca de la cursul de iniţiere în ikebana, găzduit de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii în perioada martie-iulie, şi se îndrepta către ieşire, când a fost înconjurată de patrupede, agresată şi muşcată de piciorul stâng. A reuşit, în final, să scape din colţii patrupedelor şi l-a sunat pe fratele său, care a transportat-o iniţial la Spitalul de Urgenţă din Galaţi, după care a mers la Spitalul de Boli Infecţioase, acolo unde i s-a prescris şi un tratament pentru a se face bine.

Tatăl tinerei mame a fost cel care ne-a pus la dispoziţie actele medicale care atestau muşcătura. Cu toate acestea, la momentul respectiv, consiliera preşedintelui Nicolae Bacalbaşa, Paraschiva Vintilă, care s-a opus, de mai multe ori, capturării câinilor de către Ecosal şi cazării acestora în padocul Serviciului Public al Primăriei, a avut o reacţie halucinantă, afirmând: „Totuşi, am dreptul să nu cred, poate a visat că a fost muşcată”.

Citeşte şi: Consiliera preşedintelui Bacalbaşa a interzis Ecosal să ridice câinii din Grădina Botanică

Citit 3564 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Noiembrie 2014 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.