Baba arde și țara se piaptănă - Viaţa Liberă Galaţi

Fă guturai și ferraille din ce ai!

Scris de Miercuri, 26 Iulie 2023
* Un grup de oameni de știință din Statele Unite ale Americii, mai precis din Albuquerque, a inventat, din greșeală, un material misterios care se repară singur.E un fel de metal, mai precis niște fier vechi, cum i se spune pe la noi, care, atunci când este scăpat pe jos…

Aeroportul de la Galați a fost lansat prin metoda „Maimuța”

Scris de Marți, 25 Iulie 2023
* Una dintre cele mai haioase glume involuntare a apărut, vineri, în presa mainstream, cum spunem noi, curioșii, la țară: "Klaus Iohannis a promulgat legea care previne turismul electoral".Ca să eliminăm interpretările malițioase, defectuoase și speculațiile tendențioase sau echivocul aeronautic, facem precizarea că "turismul electoral" nu înseamnă câtuși de puțin…

Ochii tumefiați care nu prea văd se uită

Scris de Luni, 24 Iulie 2023
Într-unul dintre celebrele supermarketuri care deschid Casa Unu pentru dumneavoastră, săptămâna trecută a fost "Săptămâna italiană". Niște băieți, care "a fost și ei pă Italea la vieața lor", i-au bătut pe doi cetățeni aflați la cumpărături. S-a întâmplat în incinta unui magazin din București. Paradoxal, cum să zice la Germania,…

Odă în termometru antic

Scris de Sâmbătă, 22 Iulie 2023
Stimată Cititorime, dragi consumatori, iubiți cetățeni, stați liniștiți la locurili voastre, că...a luat-o! A pornit și ediția de azi a rubricii voastre preferate, la sfert de cheie, cum spun academicienii cu permis de conducere. E vară. N-o spun pentru mine, că eu, de bine de rău, am mai pățit rușinea…

Camera Deputaților intră în carantina săracilor

Scris de Vineri, 21 Iulie 2023
* Într-un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, apare o prevedere potrivit căreia învățătorii și profesorii vor fi obligați să raporteze dacă au suspiciuni că un elev este supus violenței în familie. Cam tardivă această măsură. Priviți-i pe politicienii care ne conduc! Nu musai cu atenție, ci doar…

Francezii au cafea și acoperișuri... să-și pună și-n cap

Scris de Joi, 20 Iulie 2023
* Parisul are Sorbonă, Ana are mere, Turda are copii deștepți, în timp ce orașul Cluj-Napoca se consolează cu metroul nenăscut, festivalurile de muzică nepermis de ușoară și restaurantele de fițe.O tânără care a intrat la facultate la Sorbona a primit, pentru isprava sa, un burger care costă 6.200 de…

Ziua de luni, cea mai călduroasă din următorii 120.000 de ani

Scris de Miercuri, 19 Iulie 2023
* CFR este, de departe, cea mai haioasă companie din România, mai ales când este ajutată de tabloide. Luni, CFR a anunțat prin vocea celor de la Click.ro, că "DATORITĂ temperaturilor extreme, care au lovit țara noastră în ultimul timp, traficul feroviar urmează să se desfășoare la o viteză redusă".Așadar,…

A fost publicată fărădelegea lui Arhimede

Scris de Marți, 18 Iulie 2023
Potrivit legii îndrăgitului fizician Arhimede Cornel din Ferentari, un corp scufundat într-un lichid este împins de jos în sus, indiferent dacă apa caldă este rece sau dacă Nicușor Dan nu va mai câștiga un mandat de primar. Conform fărădelegii aceluiași om de știință, un recidivist din București, judecat pentru violare…

E lung Pământul, ba e alb

Scris de Luni, 17 Iulie 2023
* Doamne, așa coșmar ce-am trăit în uichend... mai rar! Am visat că eram la mare, în cap. Pardon! În Cap Aurora Și cum stăteam pe plajă, dimineața în amiaza mare, am adormit. Și ce credeți c-am visat?! Am visat că eram la regim, mai precis la vergetură de slăbire.…

Meteurologii botswanezi laudă „Cupola de foc”

Scris de Sâmbătă, 15 Iulie 2023
* În ultimele 48 de ore, conform tradiției și statisticii estival-meteorologice, în țara noastră a plouat cu apă chioară și a bătut vântul furtunos, de nu mai știau prezentatorii TV de la Meteo pe unde să-și scoată lavaliera și cămașa de forță. Dacă mai durau mult ostilitățile naturii dezlănțuite, exista…

Revista Compresei și Programul de habarnare

Scris de Vineri, 14 Iulie 2023
* La începutul emisiunii pe care o comit la radio, m-am trezit spunând, cu deplină convingere: "Eu mi-s Cezar...". Din cauza acestei imprudențe, de vo 3 zile mă chinui să-i conving pe ascultători că nu-s și n-am fost niciodată olandez, bașca nu particip la concursurile de frumusețe din Țările de…

Creierul și furnica, un cuplu fabulos

Scris de Joi, 13 Iulie 2023
* Presa de scandal, frivolitate și chiloțăreală publică are darul de a îmbogăți limba și limbajul prețios mai abitir decât reușește Urania când prezintă horoscopul în funcție de zodie. Mă iertați că altă treabă n-am, însă nu m-am putut abține. De o bună bucată de vreme, când un scriitor de…

Transfăgărășanul și egalitatea de gen

Scris de Miercuri, 12 Iulie 2023
* După cum foarte bine știți și după cum rubrica noastră a remarcat de nenumărate ori, Viața e frumoasă. Din păcate, nu se vrea să fie primită la concursurile de Miss. Așa se face că sărmana Viață a ajuns să trăiască rușinea de a se resemna, de pe o zi…

Ce treabă are insula cu Prefectura?!

Scris de Marți, 11 Iulie 2023
Groenlanda are superlativul ei, iar de el se bucură tot timpul. Groenlanda este cea mai mare insulă a lumii. Cel puțin așa am învățat la Geografia Pământului arabil și nu prea. Groenlanda are o suprafață de zece ori mai mare decât a României. Nu știu la ce ne folosește asta,…

Podul de la Brăila e suspendat și noaptea

Scris de Luni, 10 Iulie 2023
* Stimați telespectatori, dragi pasageri și voioși consumatori, începem rubrica de azi cu o întrebare la Radio Erevan Ghelie, venită din partea unui gălățean: - De ce podul de la Brăila este închis noaptea?Răspundem în doi peri, ca nu cumva să se interpreteze: una dintre cauzele acestei situații delicate este…

Podul lui Da Vinci, filmat la poalele Dunării

Scris de Sâmbătă, 08 Iulie 2023
"Dacă podul peste Dunăre de la Brăila n-ar fi existat, el trebuia inventat sau măcar inaugurat". Cuvintele îi aparțin celebrului Gef Bridges, șofer și epigon al mult mai celebrului Apolodoru Octavian Dumitru din Damasc, și au fost rostite pe 6 iulie 2023, ziua în care a fost inaugurat edificiul.Cu o…

Toate drumurile seduc la Roma

Scris de Vineri, 07 Iulie 2023
* Povestea tinerei olimpice la Biologie, admisă la toate facultățile de medicină din țară, care vinde roșii în piață, face prima victimă! Maricel, un tânăr politician de perspectivă din Buzău, se laudă că, deși este olimpic, vinde roșii. Trandafiri roșii. Singurul regret al lui Maricel este acela că el nu-i…

România e ducată, dar nu de ieri, de azi

Scris de Joi, 06 Iulie 2023
* Specialiștii de la NASA, citați de neobosita televiziune CNN, vin cu noi precizări legate de axa de rotație a Pământului, care s-a înclinat din pricina extragerii apei în exces. Oamenii de știință spun că nu doar axa de rotație are de suferit. Din pricina fluxului de turiști români, care…

Bine ați venit la Festivalul Verii Nefiltrate!

Scris de Miercuri, 05 Iulie 2023
* De ziua Americii, cercetătorii de la NASA au anunțat că au descoperit, pe Marte, o rocă în formă de gogoașă. Altă rimă n-au găsit. Cu o zi înainte, experții în sentimente alese și dragoste patriotică de la țară au ajuns la concluzia că Eduard Hellvig și-a dat demisia de…

Vrei guvernare?! Poftim Cultură!

Scris de Marți, 04 Iulie 2023
* Stimată Cititorime, cu voia ta, revin cu niscaiva slove despre prestația mereu inefabilă, încântătoare și surprinzătoare a Ralucăi. Da, v-ați prins, e vorba despre Raluca Turcan, cunoscută și sub denumirea hazlie de ministru al Culturii. Doamna Raluca Turcan a anunțat sărbătorirea Zilei Statelor Unite ale Americii din anul 2127.…

Cultura nu știe carte

Scris de Luni, 03 Iulie 2023
* Gata, s-au luat! Primarul unui oraș din Mexic s-a însurat cu un crocodil. A fost o petrecere de nuntă cum rar s-a văzut, cu multă emoție și cu...dar. Nu întâmplător l-au tot sâcâit pe mire cu întrebarea: "Dar cum i-ai cerut mâna?!". La îndemnul nuntașilor "Să se pupe mirii!",…

Joe Biden și Libia Decca recomandă Alzebra de clasa a 9-a

Scris de Sâmbătă, 01 Iulie 2023
* Joe Biden, cunoscut sub denumirea de "cel mai puternic dintre bătrâneii planetei", le-a atras atenția jurnaliștilor, din nou. A apărut în public cu niște dungi pe față. Explicația specialiștilor în semiotica de bordură a Casei Albe seamănă cu sindromul zebrei lăudăroase, care, ca să nu pară măgar, i-a spus…

Litiu-Ion, blestemul bateriei și al pământului

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
* Dumnezeu a făcut lumea în aproximativ 5 zile, pentru că-n celelalte două zile ale săptămânii a avut treabă la Harvard. A fost invitat să-și dea cu părerea în legătură cu cele mai noi revelații științifice ale demiurgilor care populau acest prestigios așezământ. N-aș fi comis sacrilegiul din frazele anterioare,…

Apa chioară, în atenția Institutului Național de Oftalmologie

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
* Asta ne mai lipsea! Politicienii retrăiesc emoțiile examenului maturității, așa cum sunt alintate tentativele de fraudă de la Bacalaureat. Practic, se înmulțesc victimele tristului spectacol al căutării de sine, cu ajutorul Gugălului. Sugestiv este cazul unui politician din Buzău, cunoscut sub numele de scenă de Maricel Ciolanu. Acesta a…
Pagina 8 din 118