Când se va putea circula pe VIADUCT? Siderurgiştii, nemulţumiţi că LUCRĂRILE nu au fost finalizate

Când se va putea circula pe VIADUCT? Siderurgiştii, nemulţumiţi că LUCRĂRILE nu au fost finalizate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Sindicaliştii de la ArcelorMittal au ţinut să-şi exprime nemulţumirea, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, cu privire la faptul că viaductul care leagă oraşul de Combinat nu a fost redat traficului. "Se împlinesc doi ani de când a început remedierea acestui pod. Trebuie să vă spun că dacă se întâmpla acest lucru în alte ţări civilizate nu numai consilierii erau înlocuiţi, ci şi primarul. Mai este vorba de două lucrări legate de colectarea şi evacuarea apelor pluviale şi scurgerea apei în urma precipitaţiilor, lucrări care au fost anunţate în luna septembrie. Avem nevoie de acest pod”, i-a spus Vasile Crişan, secretarul general al Sindicatului Siderurgistul AMG, prefectului Dorin Otrocol.

Reprezentanţii Primăriei nu au putut avansa un termen privind finalizarea lucrărilor, însă ne-au spus că, în prezent, se lucrează la bugetul pe anul 2015, care va fi aprobat în luna februarie, în care vor fi prevăzuţi şi banii necesari continuării lucrărilor la Viaduct.

Citit 2813 ori Ultima modificare Joi, 29 Ianuarie 2015 18:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.