Locuri perfecte de vacanță în România

Locuri perfecte de vacanță în România
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Conform unui studiu realizat recent, "52% dintre români vor să își petreacă vacanța din următoarea perioadă în țară, în contextul Covid-19". Când s-a mai auzit vreodată una ca asta? Nu ne mai trebuie poze sprijinind Turnul din Pisa, nici sorbind tacticos dintr-o nucă de cocos, nici îndestulându-ne boierește dintr-o paella. Nici măcar selfie-uri în fața cluburilor din Berlin. Anul acesta, pandemia de coronavirus ne ține acasă, să scoatem untul din tot ce se găsește pe plaiul mioritic.

Lacul cu vârtej (Vida), Luncasprie

Nimeni care nu a apucat să cunoască Apusenii de-a fir a păr nu ar trebui să-și exercite hate-ul suprem împotriva turismului românesc, pentru că abia când o să înțelegi că se poate face mai mult în România decât ATV-ul din Moeciu, jecmăneala hotelurilor din Mamaia și clubbingul din Predeal. Lacul Vida se află la vreo oră distanță de Oradea. Își datorează faima barajului vârtej, în formă de pâlnie, construit fix în mijlocul întinderii de apă. Reflectă de minune culoarea pădurii în mijlocul căreia se află, diferită de la un anotimp la altul, și oferă genul de loc în care poți să-ți pui fără remușcări telefonul pe modul avion, să-ți înalți cortul sau să-ți instalezi hamacul.

Roadtrip în Dobrogea

Se spune că secretul roadtripurilor naționale este să eviți pe cât posibil drumurile naționale și să iei calea mai puțin bătută a celor județene: mai pustii, dar la fel de (prost) asfaltate. Dacă până acum ai privit Dobrogea ca pe bucata aia de țară de care trebuie să treci repede ca să ajungi la mare, te-ai privat singur și nesilit de nimeni de o grămadă de minunății. Din Cernavodă încolo te poți deda drumurilor netede, ce-aduc a șarpe în deplasare, străjuite de enormele mori de vânt emblematice pentru partea aceasta de țară și de câmpurile îmbrăcate în galben țipător. Aș include în periplul dobrogean Cheile Dobrogei, Pădurea Babadag împreună cu malurile lacului Razim, cetatea Enisala și, obligatoriu, Parcul Național Munții Măcin.

Cazanele Dunării şi Parcul Național Domogled

Nu sunt acum Cazanele chiar cel mai necunoscut și misterios colț de Românie, dar merită măcar o dimineață de trezit la mal de Dunăre. E ceva în efortul Dunării de a se strecura printre Carpați și în felul în care îi strălucește suprafața enormă în bătaia răsăritului care merită toți banii. Nici nu-i musai să te-nhami la ture cu barca, la vizitat mănăstiri sau peșteri din zonă. Poți s-o faci, nu te împiedică nimeni, dar numai statul la mal în liniștea deplină și uitatul de partea cealaltă, la vecinii sârbi, merită drumul și osteneala.

La distanță de aproximativ o oră cu mașina spre nord față de Cazane, Parcul Național Domogled de pe Valea Cernei are nu mai puțin de 32 de trasee turistice bine puse la punct, cu diferite niveluri de dificultate, peisaje superbe cu abrupturi calcaroase și verdele închis al pinului negru de Banat. Dacă știi momentele alea în care maxilarul tău inferior se lansează într-un ditamai picajul la vederea unei priveliști naturale în mijlocul căreia te simți mic cât o furnică, stâncile enorme și pădurea acestui loc au fix potențialul care trebuie pentru asta. Nu te satură toate astea? Atunci promisiunea aerului proaspăt, a peșterilor din belșug, șansa de a campa și Băile Herculane de la o aruncătură de băț distanță ar trebui să te convingă fără efort.

(din surse online)

Citit 2152 ori Ultima modificare Sâmbătă, 01 Mai 2021 01:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.