Premierul slovac Robert Fico, rănit în urma unui atac armat

Premierul slovac Robert Fico, rănit în urma unui atac armat
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit în abdomen prin împuşcare, miercuri, după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, relatează agenţiile Reuters şi TASR, preluate de Agerpres.

Potrivit unui reporter al agenţiei slovace TASR, mai multe focuri de armă au fost trase la locul atacului, iar autorul acestuia a fost arestat. Zona din faţa Casei de Cultură din Handlova, unde s-a desfăşurat şedinţa de guvern, a fost evacuată.

Atacul a fost comis în timp ce Fico ieşea din respectiva clădire. El saluta un mic grup de cetăţeni adunaţi acolo, dintre care unul purta o pancartă antiguvernamentală, moment în care au fost auzite împuşcăturile.

Conform postului de televiziune slovac TA3, au fost trase patru focuri de armă, un glonţ lovindu-l pe Fico în abdomen. Premierul a căzut la pământ, după care echipa sa de securitate l-a urcat într-un vehicul şi premierul a fost transportat la spital. Serviciul de urgenţă a anunţat că a trimis un elicopter după o sesizare privind împuşcarea unui bărbat în vârstă de 59 de ani în localitatea Handlova, oraş situat la 190 de kilometri de Bratislava.

O purtătoare de cuvânt a spitalului din Handlova a declarat că Fico era conştient în momentul sosirii la spital şi funcţiile sale vitale au fost stabilizate.

Un martor a declarat că a auzit mai multe împuşcături şi a văzut cum un bărbat a fost reţinut de poliţie. Un alt martor a spus că l-a văzut pe Fico rănit şi sângerând.

Preşedinta în exerciţiu a Slovaciei, liberala Zuzana Caputova, aflată la final de mandat şi adversară a lui Fico, a condamnat atacul şi i-a urat premierului însănătoşire grabnică. "Sunt în stare de şoc. Îi urez lui Robert Fico multă putere şi să-şi revină în urma atacului în acest moment critic", a transmis Caputova prin purtătorul de cuvânt al preşedinţiei. Ea urmează să fie înlocuită de Peter Pellegrini, câştigătorul alegerilor prezidenţiale desfăşurate luna trecută şi aliat al premierului Robert Fico.

Premierul Robert Fico, un social-democrat de orientare conservatoare şi apropiat de premierul ungar Viktor Orban, se află din octombrie anul trecut la conducerea unui guvern de coaliţie format din partidul său Smer-SD, încă un partid social-democrat, Hlas (Vocea), şi formaţiunea naţionalistă Partidul Naţional Slovac (SNS).

 

Citit 457 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Mai 2024 17:21

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.