Analiză financiară. Euro s-a agățat de pragul de 5,23 lei

Analiză financiară. Euro s-a agățat de pragul de 5,23 lei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de evenimentele care au în prim plan Statele Unite. Semnarea acordului privind un armistițiu de 60 zile între Washington și Teheran, care prevede, inclusiv, redeschiderea strâmtorii Ormuz, a avut ca efect scăderea prețului barilului de petrol.

Acest acord ar fi trebuit să contribuie la aprecierea monedelor emergente. Însă, decizia Rezervei Federale americane, la prima sa ședință sub conducerea lui Kevin Warsh, noul său președinte, de a menține dobânda de politică monetară în culoarul 3,50 - 3,75%, care a fost stabilit în decembrie trecut, a majorat cererea de dolari.

Tendința s-a amplificat după ce noile prognoze ale Fed indică, conform pieței, o majorare a ratei-cheie în toamna acestui an, consecință a presiunilor inflaţioniste, provocate de politicile administrației Trump, care au făcut ca indicele preţurilor de consum din SUA să urce în mai la 4,2%, față de ținta de inflație care este de 2%.

Piața continuă să ignore criza politică

Piața locală a continuat să ignore criza politică dâmbovițeană, a cărei rezolvare pare greu de găsit. Astfel, media euro a crescut modest, de la 5,2328 la 5,2339 lei, însă cotațiile din piață au urcat după anunțarea cursului spre 5,24 lei.

În schimb, media monedelor din regiune s-a depreciat mai consistent, la 4,2568 zloți/euro, respectiv, la 352,11 forinți/euro.

Joia aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,84%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 5,92%, iar cel la 12 luni, la 5,97%, nivel stabilit la începutul lui martie.

Dolarul, maxim al ultimelor 13 luni

Euro a scăzut de la pragul de 1,16 dolari, care s-a conturat în prima jumătate la săptămânii, la 1,1454 - 1,1529 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,5101 la 4,5584 lei, maxim al ultimelor 13 luni.

Media francului elvețian s-a retras de la 5,6980 la 5,6804 lei, iar cea a lirei sterline de la 6,0498 la 6,0378 lei.

Aprecierea monedei americane a provocat scăderea metalului galben la 4.239 - 4.331 dolari/uncie, față de 4.317 - 4.350 dolari la jumătatea săptămânii, astfel că prețul gramului de aur a coborât de la 627,4426 lei la 625,8893 lei.

Bitcoin a coborât la 63.653 - 64.740 dolari, iar ethereum, la 1.722 - 1.761 dolari.

Citit 190 ori Ultima modificare Joi, 18 Iunie 2026 18:06

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro