Trei persoane, inclusiv un bebeluș, au murit duminică, în nordul Germaniei, după ce un copac doborât de vânt, înalt de aproximativ 30 de metri, a căzut peste un grup de 50 de persoane, în timpul unei vânători de ouă de Paște, au anunțat autoritățile, potrivit CNN și HotNews.
O tânără de 21 de ani și o adolescentă de 16 ani au rămas prinse sub copac și au fost resuscitate de echipele de intervenție, însă au murit la fața locului. Fiica de 10 luni a uneia dintre ele a decedat ulterior la spital.
O altă tânără, în vârstă de 18 ani, a fost grav rănită și transportată cu elicopterul la spital.
Zona fusese plasată sub avertizare de vânt puternic, emisă de către serviciul meteorologic german.

