Arcada, contract în Portul Constanța

Arcada, contract în Portul Constanța
Sursa foto: Economedia
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Firma gălățeană Arcada Company este una din primele două companii care au semnat contracte cu CFR SA pentru lucrări de reparații la infrastructura feroviară din Portul Constanța. Lucrările au drept scop redeschiderea pentru circulație și manevră a unor linii, închise în prezent din motive tehnice, și readucerea în regim normal de funcționare a aparatelor de cale.

Conform unui comunicat al CFR SA, în cadrul primelor lucrări au fost incluse 35 de linii, cu o lungime totală de 13,398 km, și 75 aparate de cale. Din cauza volumului mare de muncă și având în vedere caracterul urgent al reparațiilor, primul set de lucrări prioritare a fost împărțit în două loturi aproximativ egale, iar contractele au fost semnate cu Wiebe Romania SRL și Arcada Company SA.

Pe 15 iunie au fost semnate ordinele începere a lucrărilor și procesele verbale de predare a amplasamentelor, pentru ambele loturi.

Durata de execuție a lucrărilor, în cazul ambelor loturi, este de 149 de zile.

Sursa de finanțare a acestor lucrări este asigurată prin Fondul de rezervă bugetară, aflat la dispoziția Guvernului.

Citit 1679 ori Ultima modificare Vineri, 17 Iunie 2022 11:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.