Mulți români au ales să petreacă Ziua Națională a României la munte. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori în astfel de situaţii, drumurile spre stațiunile montane devin adevărate probe ale nervilor. Și asta pentru că un drum de o oră și jumătate se transformă adesea într-o călătorie de cel puţin patru ore.
Deși oamenii legii anunță din timp rutele ocolitoare, șoferii ignoră de obicei indicațiile acestora și se trezesc în ambuteiaje greu de imaginat. Așa s-a întâmplat și în ziua de Sfântul Andrei, când mulți români, sărbătoriți sau nu, au ales să plece la munte, în condiţiile în care beneficiau de câteva zile libere.
"Nu ne mai vedeam ajunși la destinație"
Asta a simțit o familie, care, pe 30 noiembrie, a ales să plece spre munte, în zona stațiunii Bran. "Am plecat în jur de ora 10 din București. Ne-am bucurat că l-am pregătit relativ repede pe cel mic și ne gândeam că în jurul prânzului vom fi la munte. Avem liber până sâmbătă. Din păcate, ne-am oprit în drum din cauza traficului foarte aglomerat de pe Valea Prahovei și nu am mai putut să înaintăm. Am mers bară la bară o porțiune de drum, apoi ne-am oprit și am stat aproape două ore. Am ajuns în Bran abia în jurul orei 13,00. Copiii erau extrem de plictisiți și agitați, iar noi nu ne mai vedeam ajunși la destinație. Un drum pe care în mod normal îl facem într-o oră și jumătate, acum l-am parcurs în patru ore", ne-a spus un turist.
Aglomeraţia de pe șosele s-a regăsit și la punctele de trecere a frontierei care fac legătura cu zonele de munte din Bulgaria și Ungaria. Conform KanalD, 27.000 de români au ieşit prin vama Nădlac II pentru a-și petrecere minivacanța de 1 Decembrie în străinătate.
Pentru a evita aglomerația de pe șosele, polițiștii de la Circulație fac apel către turiștii aflați în aceste zile în vacanță la munte ca la întoarcerea acasă să folosească rute alternative, să adapteze viteza la condițiile de drum, având în vedere că în multe zone din țară se circulă deja în condiții de iarnă, pentru a evita producerea de noi ambuteiaje și de evenimente rutiere nedorite.