Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit două persoane care intenționau să introducă în România peste 70 de sticle cu alcool.
Cei doi bărbați care au solicitat efectuarea formalităților de intrare în țară, cu vârste de 44 și, respectiv, 41 de ani, amândoi având dublă cetățenie, româno-moldoveană, erau șoferi ai unor ansambluri rutiere. Primul era format dintr-un microbuz și o remorcă, iar al doilea, dintr-un autocar și o remorcă pentru transport bagaje. Microbuzul era înmatriculat în Italia, iar restul vehiculelor erau înmatriculate în Republica Moldova.
În baza profilurilor de risc s-a procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra mijloacelor de transport, ocazie cu care echipele comune au descoperit în remorca microbuzului 24 de sticle cu coniac, iar în remorca autocarului, 48 de sticle cu coniac și vodcă, cu timbru de acciză Republica Moldova.
Șoferul primului mijloc de transport prezentat la control a fost sancționat contravențional cu avertisment, iar al doilea, cu amendă în valoare de 10.000 de lei. Bunurile accizabile, în valoare totală de 4.300 de lei, au fost ridicate în vederea confiscării.

