ITM Galați - Calendarul zilelor libere din 2023

ITM Galați - Calendarul zilelor libere din 2023
Sursa foto: unsplash.com
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a dat publicității calendarul zilelor libere de care vor beneficia salariații pe parcursul anului 2023.

Astfel după liberele din 1 și 2 ianuarie (Anul Nou), urmează 24 ianuarie (Mica Unire), 14 aprilie (Vinerea Mare) și cele două zile ale Paștelui ortodox (16 și 17 aprilie). După două săptămâni va fi 1 mai (Ziua Muncii) și, apoi, Ziua Copilului (1 iunie), urmată de 4 și 5 iunie (Cincizecimea sau Rusaliile).

În a doua jumătate a anului, zilele libere vor fi pe 15 august (Adormirea Maicii Domnului), 30 noiembrie (Sfântul Andrei), 1 Decembrie (Ziua Națională) și, în fine, 25 și 26 decembrie (Crăciunul).

Zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 sunt zile libere pentru salariații din sectorul public.

Pentru recuperarea acestora, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv, 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.

Citit 2463 ori Ultima modificare Sâmbătă, 07 Ianuarie 2023 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.