Ambulanțierii vor strânge semnături pentru grevă

Ambulanțierii vor strânge semnături pentru grevă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Protestul național declanșat de Federația Națională Sindicală „Ambulanța” din România (FNSAR), afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), va continua prin organizarea de noi acțiuni, în cazul în care premierul României nu îi va invita la discuții pe reprezentanții sindicali, în vederea analizei și soluționării favorabile a problemelor cu care se confruntă serviciile publice de ambulanță.

Decizia continuării protestelor la nivel național a fost luată în Consiliul Executiv al FNSAR din 31 ianuarie. Etapele următoare ale acțiunilor sindicale vor cuprinde mitinguri la nivelul fiecărui serviciu de ambulanță, la date și ore care urmează să fie stabilite, precum și un miting în fața sediului Guvernului, la care vor participa liderii sindicatelor membre în FNSAR din toate serviciile de ambulanță.

De asemenea, pe 15 februarie va demara strângerea de semnături ale angajaților din serviciile de ambulanță privind organizarea unei posibile greve de avertisment de două ore, respectiv, a unei greve propriu-zise.

Nemulțumirile membrilor Blocului Național Sindical și ale membrilor Federației „Ambulanța” sunt legate de starea serviciilor de ambulanță și autosanitarelor, având în vedere că doar 25% îndeplinesc condițiile tehnice legale. Sindicaliștii susțin că, în acest an, serviciile publice de ambulanță vor intra într-un blocaj tehnic, din cauza lipsei de ambulanțe noi și a casării a cel puțin 50% din parcul auto existent. Reprezentanții BNS mai afirmă că este nevoie de corectarea salarizării personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii și nu numai.

Citit 682 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2023 15:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.