Chipul lui Durbacă, în „familia de zăpadă” de pe Faleza Dunării

Chipul lui Durbacă, în „familia de zăpadă” de pe Faleza Dunării
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Minune: Galațiul nu scapă atât de ușor de "fostul"

Nu mai auzisem nimic de el, iar acum ne confiscă și bucuria primei zăpezi din iarna curentă. Fostul edil-șef al municipiului reședință de județ e gânditor într-un om de zăpadă de pe faleza Dunării. Să vezi, să te crucești și să dai mai departe, nu alta!

O să ne fie dor de ei

Ninsoarea de acum o săptămână a mai spălat din păcate și ne-a readus optimismul în suflet. Până a trebuit să scoatem lopata din rastel pentru a deszăpezi în fața blocului și în parcare. Atât a durat bucuria iernii 2023 la Galați. Unii, mai copilăroși din fire, au mers mai departe, iar postările de pe rețelele sociale stau mărturie. O multitudine de oameni de zăpadă a apărut peste tot, ca și cum aceasta ar fi fost tema contribuabililor de rând. În loc să-și achite taxele și impozitele, ei au ridicat organisme de nea, exact cum se întâmpla pe vremuri, când nu existau Facebook și Instagram. O să ne treacă dorul după topirea prezentului strat de omăt.

Vedetele de lângă Dunăre

Cei mai lăudați oameni de zăpadă din Galați au fost cei ridicați, parcă dintr-o bătaie din palme, pe Faleza Inferioară a Dunării. Imaginile cu familia înghețată și fără să fi fost nevoită să plătească facturile la întreținere au ajuns și în presa națională. E păcat că nu cunoaștem autorul/autorii și vom rămâne doar cu impresia că și la Miorița s-a lucrat tot sub acoperire. Totuși, în acest caz, avem de-a face cu o minune, iar cititorii noștri mai tineri au nevoie de precizări suplimentare: chipul lui Eugen Durbacă, fost primar al municipiului reședință de județ, a apărut pe căpățâna unui om de zăpadă din apropierea bătrânului fluviu. Să fie și acesta un mesaj?

Angajatul care a îngenuncheat

Descoperirea senzațională a fost făcută de un angajat Ecosal, care venise pe faleză pentru a înlătura straturile de gheață de pe alei. "Când i-am văzut fața gânditoare, așa cum ne-a obișnuit, am îngenuncheat. L-am votat mereu, m-am și rugat acum pentru domnul Durbacă", ne-a povestit muncitorul, iar un astrolog cu jumătate de normă într-un partid politic și-a încercat șansa de a traduce apariția surprinzătoare. "Prima idee e clară, nu vom scăpa așa ușor de Durby, deci e posibil să candideze și în 2024 la alegerile pentru Primărie. Dacă aș fi Pucheanu, n-aș sta confortabil. Să nu fie și ceva voodoo la mijloc!", ne-a mărturisit specialistul. Alte comentarii sunt de prisos.

Durback în time 

Morcovul nu trece spre politicieni

* Se spune despre posesorii de vot din Galați, dar nu doar despre ei, că sunt prin definiție oameni de zăpadă. Că le-a tremurat mereu mâna în cabina de vot, ca detaliu aparte. N-am fi tentați să credem o asemenea aberație: contribuabilii de pe la noi au fost mereu vigilenți și responsabili.

* Morcovul oamenilor de zăpadă - despre nas este vorba - rămâne doar la stadiul de metaforă și, din nefericire, nu-l vedem transferat viguros în cealaltă tabără, în gașca politicienilor. Ar fi o treabă pe cinste, o tot așteptăm după Revoluție. E o mare dramă, sunt de părere câțiva filologi fără loc de muncă de la Dunărea de Jos.

* Bugetul orașului, votat recent de Consiliul Local, ar avea enorm de câștigat dacă toți oamenii de nea ridicați de cetățeni ar fi obligați să plătească biruri. Taxe și impozite, cum se spune în capitalism.

* Într-un fel, este bine că va veni primăvara, sezonul revenirii la viață: dacă și ființele albe cu tăciuni pe post de ochi ar solicita loc de parcare măcar pentru o sanie, municipiul ar fi blocat complet. Băieți, ne pare rău, dispăreți! Măcar până în iarna următoare.

Morcova Vesela

Autoportret Contemporan

Eu - corcitură-ntâmplătoare şi tributar al nesimţirii,

ajuns la vârf prin păcăleală, călcând pe doliuri şi cadavre,

scuipând pe vis, pe rugăciune, pe ţărna patriei - dau sfară:

sunt secătură mondială, gunoi de lux, stăpân pe javre,

jeg de partid, de stat, de forum, păduche lat (cu aroganţă),

păduche lung (fără ruşine), sfânt aliat cu fariseul,

nu are nimeni ce să-mi facă, nu poate nimeni să m-alunge

nici cu ciomagul, nici cu sila şi nici măcar cu DDT-ul!

Eu - surogat al înmulţirii fără obraz şi chibzuinţă -

dau sfară-n toată-mpărăţia lui nea Tândală (Greaţă-vodă):

sunt şarlatanul pus pe lista pe care-o studiază chiorii

când vin să-şi cate perspectiva în clasa mea gasteropodă!

Submarin Cosorescu

Vocea cetățeanului, vocea politicianului

Teleferic pentru munții de zăpadă

Prea ușor ne supărăm din motive banale. De pildă, e limpede că deranjează munții de zăpadă din stațiile de autobuz și din toate celelalte zone ale orașului care dă și numele județului. E drept, a și nins ca la balamuc, iar soluția vine de la un consilier local din opoziție.

"Decât să ne lamentăm, mai bine muncim cu toții pentru binele comun. Propunem instalarea unui teleferic în zonele în care piscurile sunt impresionante. Ne putem admira orașul și de sus, așa cum se dorea o telecabină și între turnul TV și zona portuară", ne-a declarat alesul local.

Piscu’ Braniștea

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 5827 ori Ultima modificare Luni, 06 Februarie 2023 18:41

4 comentarii

  • postat de Cetatean
    Vineri, 03 Februarie 2023 13:28
    78.96.84.***
    Toti au același chip
    0
    0
  • postat de Marius
    Vineri, 03 Februarie 2023 10:10
    5.2.208.***
    Asta merita Durbaca!
    Sa stea pe faleza pana se topeste si dispare!
    0
    0
  • postat de marr
    Joi, 02 Februarie 2023 20:46
    86.124.201.***
    "...Să fie și acesta un mesaj ? " - te pomenesti ca vreo firma de-a lui Durbaca e implicat/sa ocupat cu Dezapezirea ? :)))
    In rest , articlul are asa o nota de nostalgie .
    Pana una alta , avem si noi varianta locala de Muntele Rushmore ( presedintii americani sculptati in piatra/munte ) .
    0
    0
  • postat de Mihnea
    Joi, 02 Februarie 2023 19:55
    5.13.205.***
    A fost ca in povesti muritoare, este din zapada iar cand se incalzeste dispare, pe cand Pucheanu cel din beton dainuieste peste veacuri. Hi Hi Hi
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.