Baba arde și țara se piaptănă
România are viitor. Nu e o viziune optimistă legată de ceea ce-ar putea deveni țara noastră, ci doar un clișeu sugerat de cele două personalități din titlul articolului. Și totuși, iată și dovada frivolă a faptului că România are un viitor: Eu voi trăi / Tu vei vota / El, Ea, Ei, Ele, Selly vor câștiga.
Pentru cei care-au deschis internetul mai târziu, fac precizarea că Selly este un tânăr de vo 22 de anișori, foarte popular în rândul celor de vârsta sa, caracterizat de presă ca fiind vlogger, cântăreț și actor. Asemenea președintelui Iohannis, vloggerul Selly sparge multe mii de euro, lunar, pentru că așa vrea, așa trebuie și pentru că sfânta sa misiune pe Pământ îl obligă. Selly călătorește cu avionul destul de des, mai ales când pleacă în vacanță. Iohannis se plimbă și el cu avionul. Teoretic, cu treabă. Practic, în vacanțe neconforme. Iohannis e un turist asimptomatic. De câte ori aterizează, președintele își setează telefonul pe modul „Avion”. Însoțitoarele de zbor tip doamna Carmen numesc asta „Efectul Coandă, versiunea mutinistă de Sibiu”. Adică, aruncă banii pe fereastră, ca să nu zic pe hublou. Recent, într-un interviu acordat unui tabloid, Selly a zis că, deși cheltuiește vo 20.000 de euro, lunar, publicul n-ar trebui să-și imagineze că stă tot timpul pe iaht. La fel și Iohannis: de câte ori plătește zeci de mii de euro pe avionul cu care pleacă peste hotare, face escală la Sibiu. Pentru a le explica profanilor că nu tot ce zboară se mănâncă. E ca atunci când, având raw de mare, circuli cu avionul, de dragul fructelor de pădure.