Jurnalista Iulia Marin a murit la doar 32 de ani
Foto: Facebook/Iulia Marin

Jurnalista Iulia Marin a murit la doar 32 de ani
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Jurnalista Iulia Marin, cu o experiență de 11 ani în presă, a murit la vârsta de doar 32 de ani. A scris de-a lungul carierei la Adevărul, PressOne, Recorder, Gândul și, în ultimii trei ani, la Libertatea, au anunțat colegii ziaristei, citați de Hotnews.

Trupul neînsuflețit al Iuliei a fost găsit marți de polițiștii Secției 21 din București și proprietara apartamentului în care locuia tânăra, potrivit Libertatea.

Iulia Marin locuia singură în cartierul Militari. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile.

Iulia Marin s-a născut la Pitești și ar fi împlinit 33 de ani pe 30 aprilie.

„Iulia Marin s-a luptat în ultimii patru ani cu probleme de sănătate mintală, cu diagnostice severe, despre care a ales să vorbească deschis, inclusiv despre tulburarea bipolară. A scris despre bolile psihice atât pe pagina ei de Facebook, cât și pe blogul său „În terapie”. Nu s-a rușinat să recunoască dificultatea unei vieți tot timpul încercate”, mai scriu colegii de la Libertatea care promit că textele Iuliei nu vor fi uitate.

Citit 4622 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Aprilie 2023 20:26

2 comentarii

  • postat de Recorder
    Joi, 20 Aprilie 2023 06:22
    5.13.224.***
    ... sau poate a fost plătită pentru lucruri insidios prezentate la Recorder, care apoi au frământat-o după aceea. Cine știe?
    Dumnezeu sa o ierte, și sa ne ierte pe toți!
    0
    0
  • postat de Dax
    Joi, 20 Aprilie 2023 03:39
    89.39.81.***
    Am dori un update la aceasta stire. Vrem sa aflam cauzele mortii. Ma gandesc ca daca a lucrat pentru Recorder, sigur a adunat niste dusmani.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.