Elevă din Galaţi premiantă atât la dans, cât și la școală

Elevă din Galaţi premiantă atât la dans, cât și la școală
Evaluaţi acest articol
(25 voturi)

Dacă toamna se numără bobocii, vara e momentul absolvenților să iasă în față și să primească laude. Mai ales când au cu ce se mândri, atât la școală, cât și cu activitățile pe care le practică în timpul liber

"Viața liberă" prezintă în exclusivitate povestea unor tineri de succes din Galați, care fac cinste familiei, societății și nu în ultimul rând cadrelor didactice care i-au îndrumat pe drumul cunoașterii. Prezentăm astăzi povestea unei adolescente care a reprezentat Galațiul cu succes la diferite concursuri de dans sportiv și care, în același timp, a terminat clasa a XI-a cu media generală 10.

Muncă, devotament și susținere

Acestea sunt cele trei elemente care au contribuit la conturarea personalității elevei de 10. Daria Teodora Ichim este o adolescentă pasionată de dans, care, de peste 12 ani, face artă pe ringul de dans. Și nu o face doar la nivel de amatoare, ci este legitimată la Clubul "Valentina Dance" din Brăila. De patru ani, face pereche cu Ștefan Renghea, alături de care a învățat ce înseamnă munca în echipă, coordonarea, ambiția și succesul.

Cei doi au participat la numeroase concursuri naționale și internaționale, unde s-au clasat de cele mai multe ori pe podium și de unde s-au întors acasă cu medalii și cupe. Obosiți peste măsură și copleșiți de emoții, Daria și Ștefan au avut mereu puterea să zâmbească și să promită, de fiecare dată, că vor fi din ce în ce mai buni.

La vârsta la care adolescenții se confruntă cu ispitele vârstei, Daria preferă să își petreacă timpul liber dansând, rezultatele la competiții fiind pentru ea realizarea supremă.

Filologie, dans şi justiţie

Daria este elevă la Liceul "Emil Racoviță", secția Filologie. Este vicecampioană națională la "10 dansuri", titlu pe care l-a obținut de două ori. Prima dată a urcat pe podium în 2021, la tineret, iar a doua oară a obținut titlul la seniori, în 2023. Se antrenează zilnic la clubul din Brăila, unde este însoțită de unul dintre părinți. "Facem zilnic naveta la Brăila, pe cheltuială noastră. Și ținutele tot noi le achiziționăm. Cele mai multe le luăm de la Chișinău și costă câteva sute de euro", ne-a povestit Oana, mama Dariei. Aceasta își susține necondiționat fiica în toate activitățile pe care le face, o însoțește la concursuri și o ajută să depășească eșecurile care apar, nu de puține ori, în sport.

Deși a încercat în copilărie mai multe sporturi, Daria a ales dansul, spunând că muzica este cea care o inspiră, iar ringul de dans a devenit pentru ea o a doua casă. Daria a absolvit și gimnaziul cu media 10 și, datorită dansului, a cunoscut o altă parte a vieții, fiind decisă să urmeze cursurile unei facultăți de Drept, dorindu-și să ajungă judecător, meserie pe care promite să o facă la fel de bine precum dansează.

Citit 8566 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Iunie 2023 08:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.