Țânțarii, insecte diptere din subordinul Nematocera, reprezintă o problemă odată cu venirea verii. Înțepăturile acestora pot fi periculoase, pentru că pot transmite diverse boli, manifestate de obicei prin febră ridicată, dureri intense de cap, dureri musculare, vărsături, erupții cutanate și multe altele.
Există mai multe metode de combatere a ţânţarilor, printre care unele 100% naturale. În comerţ, există cinci soluții, și anume: spray antițânțari, pastile antițânțari, lămpi ultraviolete, dispozitive cu ultrasunete, loțiune antițânțari.
Dintre metodele naturale, amintim arderea frunzelor de nuc într-un bol de sticlă sau inox, astfel încât mirosul să ajungă în toată casa. Pe lângă aceasta, o soluţie este și plasarea în casă a unui ghiveci cu plante aromatice: cimbru, busuioc, mărar, levănțică și mentă.