Școala animalelor. Șase pui minunați de bichon din Galați își caută stăpâni responsabili (VIDEO)

Școala animalelor. Șase pui minunați de bichon din Galați își caută stăpâni responsabili (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Ați căutat un bichon jucăuș pentru a deveni cel mai iubit membru al familiei? Ei bine, aveți de ales între șase pui minunați, doi băieți și patru fetițe, crescuți cu dragoste într-o familie din Galați, pentru a deveni cei mai iubiți și răsfățați căței din oraș.

Stăpânii lor actuali i-au crescut ca la carte, ajutând-o pe mama lor cu tot ce a fost nevoie pentru ca micuții să crească, dintr-o bucățică, mari și voinici - cât de voinici se poate când ești un bichon, desigur! - și încearcă să-și recupereze din cheltuieli, dar să le și găsească puilor familii bune, cu stăpâni responsabili și iubitori. Puii sunt toți deparazitați și au câte două vaccinuri deja făcute, carnet de sănătate și pot fi luați acasă imediat. S-au născut pe 1 iunie, exact de Ziua Copilului, așa că ar putea fi un cadou minunat pentru orice copil care a demonstrat că poate și dorește să aibă grijă de un animăluț sau, de ce nu, pentru un adult care nu a avut un cățel până acum și crede că rasa aceasta i s-ar potrivi. După cum se poate vedea și din fotografii,  au fost crescuți cu multă atenție și dragoste, de aceea sperăm să își găsească stăpânii potriviți. Detalii despre ei, cum trebuie îngrijiți și cât vă costă să-i luați acasă, puteți afla la nr. +40.775.578.320.

 

Despre bichoni

Indiferent de varietatea lor, bichonii sunt câini veseli, afectuoși, foarte sociabili și prietenoși cu copiii și alte animale. Acești câini, în ciuda faptului că sunt mici și par niște jucării, au un caracter puternic atunci când vine vorba de apărarea stăpânilor lor. În general, nu au probleme de sănătate și se adaptează cu ușurință la diferite stiluri de viață. De asemenea, fiindcă sunt mici, nu au nevoie de mult spațiu pentru a se simți confortabil, pot fi luați cu ușurință în călătorii, fiind ușor de transportat. Cu blana albă și fină, ei trebuie periați cam de două ori pe săptămână, dar nu sunt pretențioși și sunt ușor de întreținut. Cu ochii lor negri jucăuși, arată aproape ca niște jucării de pluș. Sunt inteligenți și pot fi dresați, sunt foarte iubitori și foarte devotați membrilor familiei, fiind însoțitori minunați atât pentru copii, cât și pentru vârstnici.

Media

Citit 7526 ori Ultima modificare Luni, 28 August 2023 14:04

2 comentarii

  • postat de Angela Stancioi
    Vineri, 25 August 2023 11:20
    86.122.59.***
    Buna ziua!
    ne intereseaza.
    Va rugam sa ne contactati!
    multumim!
    0
    0
  • postat de Drăguș Cristina
    Luni, 21 August 2023 09:43
    89.137.136.***
    Legea 258/2013
    Art. 13 , Alineatul (2):

    Este OBLIGATORIE sterilizarea cainilor CU STĂPÂN SAU FĂRĂ STĂPÂN, aparținând rasei comune, metișii acestora, excepție făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare. (Câinii poliției/armatei sau cei prea bolnavi sau băt
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.