În grădinițe, colecte impresionante pentru micuțul Rareș (FOTO)

În grădinițe, colecte impresionante pentru micuțul Rareș (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

În grădinițele din Galați continuă eforturile de strângere de fonduri în beneficiul lui Rareș Dănăilă, care, la doar patru ani, se luptă cu leucemia limfoblastică

Copiii, educatorii și părintii de la Grădinițele „Motanul Încălțat”, „Voinicelul” și „Alice” s-au mobilizat exemplar și, cu sprijinul gălățenilor veniți la târgurile caritabile organizate miercuri, 4 octombrie, au strâns 35.408 lei, o demonstrație clară că solidaritatea este o lecție care poate fi predată de la cele mai mici vârste, iar puterea exemplului personal contează foarte mult.

Copiii și părinții au pregătit împreună, cu ajutorul personalului din grădinițe, dulciuri, obiecte decorative cu specific autumnal, au făcut colectă de jocuri, cărți și jucării pe care să le vândă pentru a aduna bani pentru tratamentul colegului lor. Copiii i-au colorat lui Rareș inimioare, tot atâtea mesaje de putere și de sănătate. „Împreună pentru Rareș” s-a dovedit a fi mai mult decât o campanie umanitară, transformându-se într-o stare de spirit, o dovadă că ajutorul oferit din inimă face, din puținul fiecăruia, mult, iar efortul copiilor și al părinților din Galați contează atât în acest moment greu pentru Rareș și părinții săi, cât și pentru viitorul pe care împreună încercăm să îl construim. După cum am aflat, au donat și vecinii și elevii de la școlile de lângă grădinițe, precum și simplii trecători pe stradă, emoționați de povestea copilului.

Fiecare leu ajută și fiecare sprijin contează în lupta lui Rareș și a părinților săi cu această boală grea.

Și la Grădinița cu Program Săptămânal Nr. 32, cu speranța în suflet, copiii și părinții, alături de cadrele didactice și întreg personalul grădiniței s-au mobilizat pentru o acțiune caritabilă în beneficiul lui Rareș. Astfel, s-a realizat o colectă de diverse obiecte, care au fost expuse spre licitație în cadrul activității "Mână de la mână pentru o faptă bună", strângându-se 4.500 lei. Grădinița Nr. 32 le mulțumește tuturor celor care au răspuns pozitiv îndemnului de a face bine, de a-l ajuta pe Rareș în lupta cu boala. Copiii îi doresc lui Rareș să se facă bine și cât mai curând posibil să se joace la grădiniță!

Citit 1070 ori Ultima modificare Vineri, 06 Octombrie 2023 11:19

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.