Continuă investițiile în comuna Ghidigeni

Continuă investițiile în comuna Ghidigeni
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)
După ce a semnat contractul pentru furnizarea de gaze naturale în comuna, primarul PNL Eugen Tabacaru a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, un contract de finanțare pentru extinderea rețelei de canalizare din comună, în valoare de peste 20 de milioane de lei - 4 milioane de euro. Până la sfârșitul anului 2026, trei sferturi dintre locuitorii din Ghidigeni vor fi racordați la rețeaua de canalizare. Se vor construi 6 stații de pompare și 18 kilometri de conducte in cadrul acestui proiect.
 
"Este încă o dovada ca primarii PNL fac tot posibilul sa dezvolte comunitățile pe care le administrează.
Obiectivul nostru este sa îmbunătățim viata tuturor locuitorilor județului Galați, indeplinindu-ne obiectivele propuse în fiecare campanie electorala", a declarat deputatul George Stângă, președintele PNL Galați.
 
(P)
Citit 1045 ori Ultima modificare Joi, 29 Februarie 2024 11:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.