Primăvara lui 2025, „termenul realist” pentru inaugurarea drumului expres Galați - Brăila
Foto: Economedia

Primăvara lui 2025, „termenul realist” pentru inaugurarea drumului expres Galați - Brăila
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

O estimare realistă pentru inaugurarea drumului expres Galați - Brăila este primăvara 2025, afirmă Asociația Pro Infrastructura, citată de Economedia

Luna trecută, stadiul fizic al drumului pe care lucrează constructorul român UMB se apropia de 85%, iar șeful CNAIR, Cristian Pistol, spunea că circulația poate fi deschisă mai devreme de anul 2025, așa cum prevede termenul contractual.

Potrivit Asociației Pro Infrastructura, probleme majore sunt la podul hobanat peste Siret, care este mult întârziat, alături de depășirea termenelor din contract și din autorizațiile de construire. Deși contractul a fost semnat încă din aprilie 2021, iar lucrările au început în primăvara anului 2022, Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru viaductul de 1,7 kilometri peste Siret și liniile CFR de-abia în decembrie 2022.

Drumul Expres Brăila - Galați are o lungime de 10,76 km, iar valoarea construcției este de 449,42 milioane lei (fără TVA). Finalizarea proiectului va permite legătura rutieră modernă între Moldova și Dobrogea prin Galați, pod Brăila, Tulcea și Constanța sau legătura mai rapidă la Autostrada Soarelui pe ruta Galați - Brăila - Drajna.

"În noiembrie 2022, apoi în ianuarie 2023, Grindeanu declara cu nonșalanță că drumul expres va fi gata în 2023. În februarie 2023 (și ulterior), noi am dezmințit cu vehemență termenul fantezist. În noiembrie 2023, ministrul anunța triumfalist că "avem un constructor care se va ține de grafic și care va respecta ca, până la jumătatea anului viitor, să fie finalizată această lucrare. "Jumătatea anului viitor" este acum, iar structura-mamut de peste Siret și căile ferate din zonă sunt întârziate", potrivit asociației.

"Din păcate, a intrat în sarabanda promisiunilor și antreprenorul, chiar prin vocea liderului său, domnul Umbrărescu, care în martie 2024 dădea ca sigură deschiderea DEx6 Galați-Brăila în acest an. Suntem nevoiți să dezmințim din nou: în opinia noastră, drumul expres nu va fi gata nici în decembrie 2024. Călcâiul lui Ahile este podul hobanat peste Siret, care nu este deloc o bagatelă și este mult întârziat. Pilonii încă se înaltă, cu greu. Apoi vin piesele de tablier metalic, hobanele (instalare, tensionare), hidroizolația, mărunțișurile (asfalt, parapete, rosturi dilatație) și, desigur, testele absolut esențiale. A se vedea timpii tehnologici pe alte poduri de acest tip: Satu Mare, Agigea sau Basarab și Ciurel/Virtuții în București.

Pe lângă promisiunile fanteziste, foarte deranjantă este depășirea termenelor din contract și din autorizațiile de construire (AC). Contractul pe cei 10,77 km dintre Brăila și Galați a fost semnat cu UMB în 15.04.2021, prevede 10 luni de proiectare și 24 de execuție și are ordine de începere din 01.07.2021 (proiectare), respectiv, 10.01.2022 (lucrări în teren).

Prima AC, aferentă celor aproximativ 7 kilometri ușori dinspre Brăila, a fost emisă în 24.12.2021, iar lucrările nu sunt gata la jumătate de an după expirarea celor 24 de luni de execuție. A doua AC a fost semnată de Grindeanu în 20.12.2022, pentru zona critică supercomplicată dinspre Galați, și nu este nicio șansă ca scadența din decembrie 2024 să fie respectată.

Concluzia: estimarea noastră realist-optimistă pentru inaugurare este primăvara 2025", a transmis Asociația Pro Infrastructura.

Citit 8412 ori Ultima modificare Duminică, 14 Iulie 2024 12:57

4 comentarii

  • postat de Tecucean
    Duminică, 14 Iulie 2024 07:48
    5.14.192.***
    UNDE ŞI CÂND restul legăturilor ????
    Unde este AUTOSTRADA Brăila - Buzău ??? sau măcar porcăria de Focşani - Brăila ?? Dar AUTOSTRADA pod Brăila - Tulcea - Constanţa ??? Unde sunt ?
    6
    2
  • postat de Un cetatean
    Sâmbătă, 13 Iulie 2024 20:47
    81.196.154.***
    Bre nenicilor, Dobrogea e a lor, a munteano-oltenilor, moldovenii nu au voie sa treaca in Dobrogea decat pe la ei. Se vede de la 10 poste ca Bucurestiul nu construiste cai de transport serioase intre Iasi si Galati, doamne fereste sa inceapa sa mai miste lucruile si prin Moldova
    7
    8
  • postat de cum zice romanul....
    Sâmbătă, 13 Iulie 2024 12:41
    104.243.213.***
    va fi gata la 1900 , toamna !! hi.
    6
    10
  • postat de fara voi.
    Sâmbătă, 13 Iulie 2024 10:48
    5.13.208.***
    Daca votati aceiasi tradatori si hoti o sa vedeti drum gata la anu si la multi ani,
    5
    15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.