Inspectorii vamali de la Biroul Galaţi - Giurgiuleşti au descoperit, cu ajutorul scanerului, tuburi de cartuşe de diferite calibre provenind de la muniţie de război, într-un autoturism condus de un cetăţean bulgar, informează Autoritatea Vamală Română.
"În data de 24 iulie 2024, s-a efectuat un control asupra unui autoturism condus de un cetăţean bulgar, în vârstă de 50 de ani, veteran de război, care venea din Ucraina. La scanarea mijlocului de transport, au fost identificate cinci tuburi de cartuşe de diferite calibre, provenind de la muniţie de război. Verificările continuă, urmând a se lua măsurile ce se impun", a precizat sursa citată.