„O repetiţie moldovenească”, la malul mării

„O repetiţie moldovenească”, la malul mării
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Chiar dacă este vacanţă şi stagiunea s-a încheiat, actorii Teatrului Dramatic "Fani Tardini" se pregătesc pentru o reprezentaţie la malul mării

Constănţenii şi turiştii de pe litoral vor avea astfel ocazia să vizioneze "O repetiţie moldovenească", de Costache Caragiali, în regia lui Cristian Ban, în cadrul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului. Actorii gălăţeni vor urca pe scena Teatrului de Vară "Soveja" din Constanța, vineri, 2 august 2024, de la ora 21,00.

Dacă sunteţi la malul mării, poftiţi în culisele Moldovei secolului al XIX-lea și veţi descoperi povestea unor oameni simpli care își doreau să fie în lumina reflectoarelor și să joace teatru în limba română, într-o perioadă în care erau la modă spectacolele în franceză sau germană...

Biletul de intrare la spectacol costă 44,40 lei şi poate fi achiziţionat de pe MyStage.ro sau de la Agenția de bilete a Teatrului de Stat Constanța.

Citit 667 ori Ultima modificare Marți, 30 Iulie 2024 12:25

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.