Uneori, artiştii gălăţeni sunt promovaţi de oameni din afara judeţului nostru, îndrăgostiţi de artă, sub toate formele ei, care îi laudă pe ai noştri în ipostaze despre care, altfel, nu prea am fi aflat
Recent, am primit pe adresa redacţiei un mesaj de la Adrian Ionescu, student în anul II la Universitatea "Ovidius" din Constanţa, la Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă, dar, în acelaşi timp, un promotor cultural şi un îndrăgostit de muzică, pe care o studiază în paralel.
Tânărul constănţean se autocaracterizează drept un student care poartă în "buzunarele" vieții lui, alături de "un pumn de visuri", "un strop de speranță" că mâine va fi mai bine decât astăzi. Un tânăr care știe că viața ar fi mult mai lipsită de sens fără muzică, regina sufletului nostru, și care simte că, doar acolo unde se termină cuvintele, începe partitura magică pe care doar sufletele noastre știu să o interpreteze.
Adrian Ionescu ne-a informat că o tânără din Galaţi, Mirela Lepădatu, de numai 17 ani, interpretează cele 15 melodii ale compozitorului și tenorului George Dragomir, albumul rezultat, intitulat "Arome muzicale", fiind scos la prestigioasa Casă de Discuri "Eurostar".
Melodiile interpretate de tânăra gălăţeancă abordează o mare varietate de teme muzicale, fiind dedicate mării nemărginite, dragostei unice pentru părinți, iubirii față de sufletul pereche. Sunt piese încărcate de înțelesuri profunde, prezentate într-un mod aparte, plin de sensibilitate și talent interpretativ, de Mirela Lepădatu, care te fac să le asculți. Tânăra artistă Mirela Lepădatu are o veche colaborare cu compozitorul George Dragomir, care datează din anul 2017, de când ea era doar un copil.
Din cronica semnată de promotorul cultural Rareş Radu aflăm că acest compact disc cuprinde piese ce fac parte din lista de creaţii muzicale ale compozitorului George Dragomir din 2016 ("Ești o parte din mine"), 2017 ("Poveste la ţărm de mare", "Eu am cheia spre inima ta", "Bunica mea, tu, înger pământesc", "Iarna dragostei noastre", "Tu ești făptură de lumină"), 2018 ("Când tu eşti lângă mine, tată", "Crini albi", "Mai stai", "Te aștept"), 2019 ("Vreau linişte"), 2022 ("My love", "Paiaţe", "Lasă-mă") și 2023 ("Ești"). Cu excepţia piesei "Paiaţe", toate celelalte îl au ca semnatar de orchestraţie muzicală tot pe George Dragomir.
Despre Mirela Lepădatu, Rareş Radu scrie, printre altele, că maestrul George Dragomir i-a oferit un premiu constând în dreptul de a interpreta piesele sale la unul dintre festivalurile unde acesta se afla în comisia de jurizare.
Mirela Lepădatu este elevă în clasa a X-a la Liceul Teoretic "Mircea Eliade" din Galaţi. La formarea și pregătirea ei muzicală au contribuit Mirela Brănișteanu, Ana Maria Anagnosti, Școala de Arte "EMenty" din Constanța, condusă de Mihai Trăistariu, model foarte admirat de tinerii aspiranți la o carieră artistică. Mirela Lepădatu a obținut mai multe premii și chiar trofee la secțiunile de creație muzicală ale unor concursuri din Constanţa, Bucureşti, Buzău şi Iaşi, precum: "Arca lui Noe", Festivalul iernii", "Liga campionilor", "Mărțişor", "Acorduri muzicale", "Supervedete de Dragobete" și "Arts Combat" by Daniel Budeanu. Mirela a prezentat cu succes aceste creații și la spectacolele caritabile organizate de către Asociația "Respectul semenilor" din Galaţi.
"Tânăra este expresivă, interpretează în multiple nuanțe piesele maestrului George Dragomir, având un ”curaj” al expresiei artistice. În mod cert, Mirela Lepădatu va avea o carieră fulminantă în muzică, având recomandările unei tehnici vocale bine puse la punct, un glas divin cu acute excelent atacate, o capacitate de a reda emoția prin simpla prezență vocală, voce lirică, caldă cu rotunjime sonoră. Glasul suav, dar totuși pătrunzător al Mirelei se impune ca printr-o catifea a tonalității cu o calitate a dicției la care se adaugă evoluțiile sale scenice. Indiscutabil, vocea sa umple orice scenă, iar frumusețea privirii ei ocrotitoare marchează microcosmosul expresiei artistice, explorând creativitatea și virtuozitatea. Interpretarea Mirelei este evidențiată și de capacitatea de a transmite emoție și de a captiva auditoriul prin expresivitatea sa naturală și convingătoare, iar astfel mergem cu gândul la frumuseţea unor partituri interpretate de o profesionistă. Mărturisesc că sunt emoţionat să prezint un artist la început de drum, o tânără cu atâtea calităţi, o personalitate artistică în vremuri în care adevăratele valori sunt nepromovate, nesusţinute", spune Rareş Radu despre interpreta din oraşul nostru.
Felicitări Mirelei Lepădatu, părinţilor şi susţinătorilor săi, precum şi, evident, compozitorului George Dragomir pentru această realizare!