Un bărbat care a consumat băuturi alcoolice și apoi s-a urcat la volan a ajuns pe mâna poliţiştilor şi va suporta rigorile legii
În noaptea de 20-21 august, polițiștii de la Biroul de Ordine Publică de la Poliția Tecuci au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Decembrie 1918. Rezultatele testării cu aparatele din dotarea Poliției Rutiere au indicat valoarea de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat și, de asemenea, indicii cu privirea la posibila prezență a substanțelor psihoactive în organismul conducătorului auto. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost prelevate probe biologice, iar în funcție de rezultatul acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.