Sistem de udare pentru bănci, nu pentru gazon

Sistem de udare pentru bănci, nu pentru gazon
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

În ciuda vremii ploioase, sistemul de udare a gazonului din părculeţul de la Parfumul Teilor era în acţiune, în dimineaţa zilei de 28 august, udând de zor, cu jeturi foarte puternice, mai degrabă aleile şi băncile, decât gazonul, care, pe alocuri, era deja uscat, semn că nevoie de apă ar fi avut în toată luna de zile care a trecut şi în care nu a plouat deloc.

Pe la ora 10,20, când am făcut primele fotografii, echipa de muncitori care era la faţa locului nu părea deloc deranjată de faptul că duzele nu erau calibrate cum trebuie, iar apa curgea aiurea pe alei, risipindu-se.

Trei ore mai târziu, trei persoane interveneau, una, cu o salopetă inscripţionată cu Gospodărire Urbană, străduindu-se să oprească apa, de la un robinet dintr-o gură de canal amplasată în spatele uneia dintre bănci.

Din discuţii, reieşea, evident, că o piesă nu funcţiona cum trebuie, jeturile de apă aruncate prin sistemul de udare depăşind perimetrul pentru care fuseseră proiectate.

Tragem nădejde că problema va fi rezolvată, dar, până atunci, măcar nu mai curge apa la întâmplare.

Citit 2436 ori Ultima modificare Miercuri, 28 August 2024 13:33

4 comentarii

  • postat de comunismul
    Vineri, 30 August 2024 05:10
    5.13.209.***
    nu l-ati vrut iar pe ionut florin pucheanu! acum ce mai vreti! suportati!
    1
    1
  • postat de Giovany
    Joi, 29 August 2024 09:00
    5.2.209.***
    Doamne fereste ! Oare erau nevazatori cei care le-au montat? Extraordinara incompenta!
    0
    2
  • postat de adygl
    Joi, 29 August 2024 06:21
    92.86.16.***
    Sa-l invitam pe primar sa stea pe bancuta.
    1
    3
  • postat de ELLA
    Miercuri, 28 August 2024 15:44
    95.76.3.***
    CA LA NOI LA NIMENEA .
    2
    12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.