Spațiul din apropierea stadionului Siderurgistul promite să se transforme într-unul atractiv și asta pentru că municipalitatea va construi aici un bazin de înot semiolimpic. Procedurile au fost demarate de către Primărie, iar licitația pentru lucrările de amenajarea terenului pe care se va construi noul bazin a fost deja lansată.
Este vorba despre un contract cu o valoare de peste 9,5 milioane de lei ce presupune lucrări alimentare cu energie electrică, alimentare cu apă potabilă, gaz, canalizare, precum și sistematizarea verticală a terenului, realizarea accesului pe amplasament printr-un drum nou cu două sensuri de circulație și consolidarea terenului cu piloți forați.
La finalul acestor lucrări, aici va începe construcția unui bazin semiolimpic, iar finanțarea de circa 30 de milioane de lei, va fi asigurată de Compania Națională de Investiții. Noua clădire va avea un regim de înălțime S parțial + P + 1E, iar suprafața construită va fi de 1.289 metri pătrați.
La parter vor fi plaja bazinului și spațiile pentru sportivi. Bazinul va avea 15,40 / 25,02 metri, plajele laterale vor fi de 2 metri, iar cele de capăt vor avea 6,85 metri. La etaj vor fi gradenele pentru 124 de spectatori, o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, precum și vestiare.
„Este un pas important pentru încă un proiect ce vine să confirme faptul că la Galați susținem performanța și încercăm să asigurăm cele mai bune condiții pentru practicarea sportului. Iată că facem pași din ce în ce mai hotărâți pentru ca sportul gălățean să beneficieze de o bună intrastructură”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
Cezar Gorovei
(P)