Un "Cer plutitor" - simbolizând corabia vieții, legătura vie între Cer şi Pământ - a primit ambasadoarea SUA la București, Excelența Sa Kathleen Kavalec, din partea primarului municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, la finele săptămânii trecute.
"Cer plutitor" este o replică a uneia dintre cele mai apreciate lucrări realizate de regretatul artist și om de cultură Sergiu Dumitrescu, replică pe care, în anii trecuți, Primăria o decerna drept trofeu celor care primeau titlul suprem de Cetățean de Onoare al municipiului. Lucrarea originală este realizată în lemn de mahon.
"Cer plutitor" este, probabil, cel mai potrivit simbol pentru evenimentul care a adus-o la Galați pe ambasadoarea SUA: expoziția itinerantă "We the People” ("Noi, poporul"), menită să omagieze cei 25 de ani de parteneriat strategic SUA - România. Galațiul este ultimul popas al turneului acestei expoziții prin țara noastră, călătorie care a durat doi ani și a trecut prin 11 orașe.