Un șofer trecut de 60 de ani a ajuns în spital alături de două femei pe care le transporta în mașină după ce a ”zburat” de pe șoseaua care leagă localitățile Mihail Kogălniceanu de Smârdan.
Accidentul s-a petrecut în după-amiaza zilei de marți, 18 martie, conducătorul auto, în vârstă de 65 de ani, pierzând controlul volanului în momentul în care a trecut, cu viteză, prin dreptul unui autoturism care circula reculamentar, din sens opus.
Mașina condusă de sexagenar a ajuns în șanțul betonat de pe marginea drumului, autoturismul lovindu-se violent de pereții acestuia. Atât conducătorul auto, cât și pasagerele sale, două femei, de 52 și respectiv 55 de ani, au suferit răni grave.
Stabilizate la fața locului, toate victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Galați. La o primă verificare polițiștii au stabilit că bărbatul avea o alcoolemie de 0,39 la mie în aerul expirat și că deține permis de conducere valabil.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele în care a avut loc accidentul.